Alertă de tsunami, după un CUTREMUR de 7,8 grade în Ecuador. Zeci de oameni au murit



Un cutremur cu magnitudinea 7,8 grade pe Richter a zguduit sâmbătă provincia Esmeraldas din nord-vestul Ecuadorului, în apropierea graniței cu Columbia. Autorităţile au emis alertă de tsunami. Cel puţin 41 de persoane au murit.

Alerta de tsunami, dupa un CUTREMUR de 7,8 grade in Ecuador. Zeci de oameni au murit (Foto agerpres.ro)
Alertă de tsunami, după un CUTREMUR de 7,8 grade în Ecuador. Zeci de oameni au murit (Foto agerpres.ro)

Potrivit Institutul american de geofizică (USGS), seismul s-a produs la ora locală 18.52 (23,58 GMT), la o adâncime de 19,2 kilometri, la 173 de kilometri vest-nord-vest de capitala Ecuadorului, Quito.

"Pe baza caracteristicilor preliminare ale cutremurului, sunt posibile valuri periculoase de tsunami pe coastele situate pe o rază de 300 de kilometri în jurul epicentrului", a avertizat Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific, conform romaniatv.net. 

Autorităţile au anunţat până acum 41 de morţi şi au declarat stare de urgenţă. Preventiv, au început evacurăile în zona de coastă.
Starea de urgenţă a fost instituită în şase provincii şi Garda Naţională a fost mobilizată.

Mai multe cartiere au rămas fără curent electric. Potrivit BBC, un turn de control de pe aeroportul din Manta s-a prăbuşit.

O rafinărie de petrol a fost închisă, ca măsură de precauţie, informează realitatea.net. 




Etichete: alerta, cutremur, ecuador, magnitudine, morţi, richter, tsunami

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE