Alertă în Capitală! Un lift dintr-un sediu de Poliție a căzut în gol 2 metri



Alertă în Capitală, după ce liftul unui sediu de poliție a căzut în gol de la o distanță de doi metri. Este vorba despre sediul de pe strada Eforiei 5. Din fericire, persoanele aflate în lift nu au pățit absolut nimic.

lift
lift

Potrivit autorităților, deși este vorba de un lift din anii 70, acesta avea reviziile la zi. Ultima revizie a fost făcută în noiembrie 2018. Din fericire, cele șase persoane aflate în lift nu au fost rănite.

“Cu privire la relatările din mass media în legătură cu liftul de la “Poliția Capitalei”, vă aducem la cunoștință următoarele:

Clădirea din str. Eforiei deservește mai multe structuri, atât din cadrul DGPMB, cât și IGPR și este administrată de Direcția Asigurare Logistică Integrată.

Pentru reviziile periodice ale lifturilor din această clădire există încheiat un contract cu un operator economic. Ascensorul a avut ultima revizie în luna noiembrie a anului trecut și este programat anul acesta, pentru o nouă revizie, în luna noiembrie.

Astăzi, în jurul orei 8.00, 6 polițiști care au utilizat ascensorul, au rămas pentru scurt timp blocați în interiorul cabinei, aceasta având sistemele de siguranță în funcțiune.

Ascensorul, din datele existente la acest moment, s-a ridicat de la parter, dar a coborât cu sistem de frânare, aproximativ un metru sub nivelul de deschidere al ușii de la parter. Acest fapt, posibil, ar fi fost cauzat de depășirea sarcinii maxime.

Cele șase persoane aflare în ascensor nu au fost rănite. Ascensorul este prevăzut pentru a transporta 6 persoane, în sarcină de 480 de kg.”, a precizat poliția.

Etichete: Capitală, lift, politie. persoane, sediu politie

0/1 COMENTARII
Xulescu
05 Jun 16:26
+0
VOTURI
-0
SENZATIONAL!! 2 metri in gol, cadere LENTA si la viteza MICA?? Wow!! Si nu au fost victime? Extraordinar ce a putut sa se intample! Neaparat trebuia sa dau click ca sa citesc si sa aflu, ca sa fiu... si anume informat!! (cum altfel?) Ce bine este sa ai publicatii on-line profesionale, redactori profesionisti si destepti si priceputi!... Altfel ...nu stiam nimic!!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE