ALERTĂ METEO DE VREME REA ÎN TOATĂ ȚARA: Furtuni și ploi cu grindină



AVERTIZARE DE VREME REA. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de vreme rea care intră în vigoare astăzi de la ora 12:00. 

AVERTIZARE METEO. ANM anunţă ploi torenţiale în toată ţara. Astfel, în intervalul 10 iunie, ora 12:00 – 11 iunie, ora 03:00, va fi instabilitate accentuată pe tot teritoriul României.

În intervalul menţionat, instabilitatea atmosferică se va accentua în sudul şi în centrul ţării, precum şi la munte, unde vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, ce vor avea trecător aspect de vijelie.

CITEȘTE ȘI: PROGNOZA METEO 10-12 IUNIE. Vreme caldă, dar de miercuri revin ploile în București

AVERTIZARE DE VREME REA. Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 30...40 l/mp, cu precădere în zona Carpaţilor de Curbură, Carpaţilor Meridionali şi a Munţilor Banatului. Pe arii restrânse va cădea grindină. În restul teritoriului instabilitatea atmosferică se va manifesta izolat, mai ales în orele serii.

f

COD GALBEN DE VÂNT PUTERNIC. Administrația Națională de Meteorologie /ANM/ a emis, miercuri, o serie de atenționări nowcasting Cod galben de vânt puternic, valabile în șase județe din zona Moldovei și Munteniei, în următoarele ore.

ATENȚIONARE NOWCASTING, COD GALBEN: Potrivit meteorologilor, până la ora 15,00, local în județele Buzău, Brăila, Ialomița, Vrancea, Galați și Iași se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge și depăși 55 kilometri/oră și, izolat, 70 de kilometri/oră.

Etichete: ANM, furtuna, grindina, informare, meteo, ploi, vreme rea

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE