Alertă meteorologică de ploi şi ninsori la munte, în acest weekend



Meteorologii au prelungit avertizarea de ploi, până sâmbătă după-amiază, pentru Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, atenţionând că în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

Alerta meteorologica de ploi si ninsori la munte, in acest weekend
Alertă meteorologică de ploi şi ninsori la munte, în acest weekend

Potrivit informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, de vineri, ora 18.00, până sâmbătă, la ora 15.00, va ploua în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 de litri pe metru părtat. În a doua parte a nopţii de vineri spre sâmbătă şi în primele ore ale zilei de sâmbătă, îndeosebi în judeţele Brăila, Tulcea, Galaţi şi Vaslui, se vor cumula, izolat, peste 40 - 50 de litri pe metru pătrat.

În zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

Vântul se va intensifica în regiunile sud-estice şi la munte, unde viteza la rafală va depăşi local şi temporar 55 - 60 de kilometri pe oră.

Vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, în special în dimineţile următoare, când local se va produce brumă, în special în nordul şi în centrul ţării şi în zonele de deal, a precizat ANM.

Etichete: alerta meteo, ninsoare, ploi, prognoza meteo

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE