Alex Pascu, liderul Goodbye to Gravity, a mai trecut printr-un accident grav.A stat 2 ani imobilizat



Alexandru Pascu, fiul unei mari scrimere a României, a mai trecut printr-un accident grav. El a fost lăsat să zacă în stradă, după ce şoferul inconştient a fugit de la faţa locului, iar trecătorii, în loc să-i ofere ajutor, l-au buzunărit şi i-au furat telefonul. După acest accident, el a fost imobilizat la pat timp de doi ani şi a trecut prin zeci de operaţii. Perspectiva invalidităţii şi chinurile suferite l-au făcut pe Alex Pascu să-şi caute alinarea printre acordurile de chitară.

Alex Pascu, liderul Goodbye to Gravity, a mai trecut printr-un accident grav.A stat 2 ani imobilizat
Alex Pascu, liderul Goodbye to Gravity, a mai trecut printr-un accident grav.A stat 2 ani imobilizat
Foto: prosport.ro

Alexandru Pascu a fost operat deja de două ori şi se află încă în stare gravă la Spitalul de Urgenţă, în urma tragediei din clubul Colectiv. El a ajuns să fie unul dintre cei mai buni chitarişti bass din noua generaţie, studiind intens în camera sa, în patul în care şi-a petrecut doi ani din viaţă, aproape imobilizat, între zecile de operaţii prin care, practic, i-a fost reconstruit piciorul. Cu ani în urmă, imediat după un concert rock, Alex a fost lovit de o maşină, pe un important bulevard bucureştean. Roata autoturismului i-a zdrobit piciorul, scrie libertatea.ro.

Şoferul vinovat a fugit de la faţa locului, iar martorii aflaţi pe stradă, în loc să sune la urgenţă, i-au furat telefonul. În anii de convalescenţă ce au urmat acestui accident, Alex şi-a alinat durerile îmbrăţişând chitara.

Într-o perpetuă convalescenţă după un accident de maşină, Alex Pascu şi-a dorit mai mult, iar Goodbye to Gravity a devenit proiectul lui de viaţă.

De atunci, numele ei este pe buzele tuturor, dar prea puţini sunt cei care îi ştiu povestea, de unde vine şi ce-i cu ea.

Alexandru Pascu este băiatul emeritei Ana Pascu, vicepreşedintă a Federaţiei Internaţionale de Scrimă şi preşedintă de onoare a federaţiei române de profil. Alex a iubit dintotdeauna să cânte şi s-a perfecţionat ca instrumentist şi compozitor într-o perioadă dificilă din viaţa lui, una încărcată de durere fizică şi sufletească.

Godbye to Gravity, noua sa formaţie, s-a născut după ce basistul a dizolvat-o pe prima - Thunderstorm -, pe o înfiinţase la vârsta de 18 ani. Încă de la bun început, alături în proiectele lui i-a fost bateristul Bogdan Enache, internat şi el în stare gravă la Spitalul de Arşi. Cei doi au avut prima colaborare muzicală în adolescenţă.

Trupa a cunoscut însă consacrarea în momentul în care i s-a alăturat solistul Andrei Găluţ, câştigătorul concursului "Megastar" în 2008, de asemenea internat în stare gravă după tragedia de vineri. Realist în comparaţie cu visătorii câştigători ai show-urilor TV, care aşteaptă în zadar săşi câştige statutul de vedetă, Andrei a renunţat să mai spere la sprijinul lăudat din partea casei de discuri care se angajase prin contract să-i sponsorizeze albumul de debut şi şi-a îndeplinit menirea vocaţională alături de Goodbye to Gravity.

Trupă lăudată de critica de specialitate şi cu real succes în afara ţării, mulţi neştiind că este un proiect românesc, Goodbye to Gravity a cântat şi la gigantul Summer Breeze Open Air în Germania, în 2013, după ce a fost selectată dintre peste 2.000 de formaţii.

De asemenea, a câştigat unul dintre cele mai mari concursuri muzicale anuale pe plan european dedicat trupelor metal -New Blood Award 2012. În 5 ani, formaţia a devenit una din cele mai apreciate trupe heavy metal şi, deşi nu trăia din muzică, fiecare concert al său se bucura de o imensă popularitate.

Dovadă importantul eveniment din discografia sa, lansarea noului album, ce s-a transformat în cel mai infernal moment din instoria muzicii româneşti.

Printre cei 32 de morţi în urma devastatorului incendiu se numără ambii chitarişti ai grupului, Vlad Ţelea (trecut pe lista victimelor la scurt timp după incident) şi Mihai Alexandru, a cărui moarte a fost confirmată puţin mai târziu. În timp ce familiile, prietenii şi fanii îi plâng amar, Pascu, Enache şi Găluţ luptă pentru vieţile lor, în secţii de terapie intensivă. Alte circa 130 de persoane se află în spitalele din Bucureşti, majoritatea fiind în stare gravă.

Etichete: Alex pascu, colectiv, Goodbye to Gravity, incendiu colectiv

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE