Allview X3 Soul Lite, telefonul Dual Sim accesibil de care nu știai că ai nevoie



În ziua de astăzi, în care fiecare dintre noi avem cel puțin două numere de telefon - cel personal și cel „de muncă” - un telefon Dual Sim devine cea mai practică soluție pentru a gestiona cele două cartele. Nu toți dispunem de bugete suficient de mari încât să ne permitem două telefoane. Unii dintre noi, chiar dacă au acești bani, preferă să nu care în permanență asupra lor două aparate. Așadar, un telefon Dual Sim este soluția logică și economică.

Allview X3 Soul Lite, telefonul Dual Sim
Allview X3 Soul Lite, telefonul Dual Sim

Există, însă, telefoane Dual Sim care să fie accesibile și în același timp suficient de performante încât să nu ne facă să regretăm pasul făcut? Cu amendamentul că mereu depinde de bugetul de care dispunem, aceste telefoane există. Unul dintre cele mai accesibile astfel de telefoane este Allview X3 Soul Lite, un telefon cu un preț cuprins în intervalul 800-1000 de lei, în funcție de locul din care-l cumperi sau de oferta pe care o prinzi.

Allview X3 Soul Lite este echipat cu un procesor Quad Core și memorie RAM de 3 GB, care îți asigură o experiență multimedia remarcabilă. În plus, ai un spațiu generos pentru a păstra pozele, filmările și fișierele de care nu vrei să te desparți. Memoria Flash de 16 GB poate fi extinsă prin adăugarea unui card microSD de până la 128 GB.

Allview X3 Soul Lite este înzestrat cu tot ce ai nevoie pentru a surprinde clipe memorabile, oameni dragi și locuri ce-ți taie răsuflarea. Camera principală de 13 MP cu autofocus și PDAF este prevăzută cu 4 lentile. Deschiderea diafragmei f/2.2 și tehnologia PureCel® asigură imagini luminoase chiar în condiții de iluminare scăzută. Telefonul Allview X3 Soul Lite are și o cameră frontală de 5 MP cu funcția de înfrumusețare, care uniformizează culoarea pielii nu doar pe față, ci pe întreg corpul și accentuează detaliile care te avantajează.

Cu toții avem informații pe care am vrea să le păstrăm doar pentru noi, departe de priviri indiscrete. Stai fără griji, Allview X3 Soul Lite face și asta. În acest telefon vei găsi refugiul potrivit pentru a-ți ține la adăpost datele pe care nu vrei să le împarți cu nimeni altcineva. Glisează două degete pe ecran de sus în jos și vei intra în Spațiul Privat, doar pe baza parolei prestabilite. Aici poți păstra contacte, apeluri și mesaje private, care nu vor fi vizibile nicăieri altundeva în telefon. Tot aici poți adăuga aplicații, imagini sau fișiere confidențiale, care nu ar trebui să ajungă în mâna altcuiva.

Ai copii? Nicio problemă! Datele tale vor rămâne în siguranță cât telefonul tău Allview X3 Soul Lite va rămâne în mânuțe poznașe. Chiar dacă Lumea Copiilor este o zonă dedicată micilor pasionați de tehnologie, adulții păstrează controlul. Ei vor decide ce jocuri și aplicații vor fi la îndemâna copiilor și pentru cât timp. Ieșirea din această secțiune se poate face doar pe baza unei parole prestabilite.

Dacă nici toate acestea nu te-au convins, poate că o va face prețul. La eMAG, poți cumpăra acum telefonul Allview X3 Soul Lite la un super preț, de doar 619 lei!

Etichete: allview, Allview X3 Soul Lite, telefon allview, telefon Dual Sim

0/1 COMENTARII
LUCRU LA DOMICILIU!
23 Jan 20:10
+0
VOTURI
-0
Oferta noua munca pe internet exclusiv: cautam persoane capabile sa obtina chiar din prima luna rezultatele pe baza carora sa castige 1500 RON (lei noi) lunar. Oferim contract de comision care va garanteaza plata rezultatelor. Ne gasiti la adresa de email: cristianproject210@gmail.com sau accesati site-ul http://bit.ly/2vX6g35

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE