Alocaţiile de hrană din spitalele bucureștene, majorate cu 50 la sută



Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat, luni, majorarea cu 50 la sută a alocaţiilor de hrană din spitalele din subordine. Creşterea a fost prevăzută pentru a compensa evoluţia preţurilor la alimente.

Spitalul Universitar
Spitalul Universitar

Alocaţiile de hrană din unităţile sanitare aflate în administrarea ASSMB se vor majora cu 50% faţă de nivelul prevăzut în HG 851/2018.

Creşterea a fost prevăzută pentru a compensa evoluţia preţurilor la alimente şi are la bază posibilitatea, prevăzută în HG 851/2018, ca unităţile administrativ-teritoriale să majoreze aceste alocaţii, pentru spitalele aflate în subordinea lor.

"Am propus anul trecut acest proiect din dorinţa de a elimina conotaţiile negative sau chiar peiorative ale sintagmei "mâncare de spital", dat fiind faptul că alimentaţia bolnavului este foarte importantă pentru eficacitatea oricărui tratament. Aşa cum ne străduim să oferim tuturor persoanelor internate în spitalele administrate de Municipalitate medicamentele şi materialele sanitare necesare, ne dorim ca toată lumea să beneficieze şi de mese consistente, sănătoase, preparate în condiţii de igienă maximă. A fost un proiect pilot, care s-a dovedit a fi foarte benefic, de aceea dorim să-l continuăm, în mod permanent", a declarat primarul general Grabriela Firea.

HG nr. 851/2018 prevede alocaţii de hrană cu valori cuprinse între 5 şi 20 de lei/zi, suma variind în funcţie de afecţiunea şi vârsta pacienţilor.

Majorarea va fi finanţată din bugetul propriu al Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti.

Administraţia Spitalelor are în subordine 19 spitale.

Etichete: alocatii de hrana, spitale bucuresti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h