AMENZI de până la 500 lei pentru bucureştenii care nu strâng mizeria animalelor de companie



Poliţia Locală Sector 2 împreună cu reprezentanții “Grow Up România” a organizat o acțiune matinală denumită “Strânge după câinele tău”, prin care bucureştenii din zona centrală, deţinători de animale de companie, au fost informați despre obligativitatea pe care o au de-a aduna de pe trotuare și spații verzi excrementele lăsate de proprii câini.

AMENZI de pana la 500 lei pentru bucurestenii care nu strang mizeria animalelor de companie
AMENZI de până la 500 lei pentru bucureştenii care nu strâng mizeria animalelor de companie

Cu această ocazie au fost oferit flyere informative "Grow Up România" și pungi pentru colectarea excrementelor.

Proiectul își propune să îi determine pe stăpânii patrupedelor din comunitate să strângă excrementele propriilor câini atunci când ies la plimbare. Pe lângă aspectul inestetic, excrementele nestrânse de pe străzi, trotuare, spații verzi ori locuri de joacă sunt extrem de periculoase și pot deveni o sursă de contaminare nu doar pentru alți câini, ci mai ales pentru copii, care pot dezvolta Giardia, Salmonella, E. Coli sau viermi intestinali.

Totodată, Poliția Locală Sector 2 informează stăpânii animalelor de companie că, în timpul plimbărilor pe domeniul public, trebuie să dețină asupra lor materiale necesare (făraş, mătură, pungă) pentru curăţarea dejecţiilor provenite de la acestea. Potrivit H.C.G.M.B. 120/2010 privind Normele de salubrizare si igienizare ale Municipiului Bucureşti, amenzile sunt cuprinse între 200 lei şi 500 lei.

Etichete: amenda excremente strada, amenda mizerie animale de companie, animale de companie, Sectorul 2

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE