Amenzi MAJORATE pentru contravenţiile săvârşite pe durata stării de urgenţă



Guvernul a adoptat mai multe ordonanţe de urgenţă care vizează domeniul ordinii şi siguranţei publice, fiind înăsprite amenzile pentru contravenţiile săvârşite pe durata stării de urgenţă. De asemenea, a prelungit valabilitatea unor documente, pentru a evita deplasarea cetăţenilor la ghişee. În plus, au fost modificate statutul poliţiştilor şi statutul militarilor, în sensul în care se întrerup concediile de odihnă, se sistează pensionările anticipate, iar detaşarea se face fără acordul angajatului.

Controale rutiere in toata Romania
Controale rutiere în toată România

Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, mai multe OUG adoptate de Guvern. Una dintre acestea vizează înăsprirea amenzilor pentru contravenţiile săvârşite pe perioada stării de urgenţă.

"Sunt avute în vedere în special contravenţiile săvârşite împotriva măsurilor de limitare a răspândirii infecţiilor cu coronavirus, iar pentru cei care nu respectă reglementările adoptate în acest sens contravenţia se amendează cu 2.000- 20.000 pentru persoane fizice, iar pentru persoane juridice valoare amenzii este cuprinsă între 10.000 şi 70.000 RON", a anunţat Dancă.

Tot în domeniul ordinii şi siguranţei publice, pentru a diminua deplasarea cetăţenilor în acest moment pentru obţinerea diverselor autorizaţie şi certificate, valabilitatea documentelor de orice fel eliberate de instituţiile şi autorităţile publice se prelungeşte pentru o perioadă de 90 de zile de la încetarea stării de urgenţă.

"De asemenea, a fost adoptată o altă ordonanţă de urgenţă pentru modificarea statutului poliţiştilor şi statutul militarilor în acest sens au fost instituite reglementări care să întărească disciplina ierarhică în cadrul acestor instituţii şi pentru a reglementa situaţia unor angajaţi care trebuie în această perioadă să fie la dispoziţie instituţiilor de ordine şi siguranţă publică în vederea combaterii efectelor epidemiei cu coronavirus", a mai spus Dancă.

Astfel, se întrerup concediile de odihnă pentru personalul acestor instituţii, se iau măsuri pentru asigurarea continuităţii programului de lucru, detaşarea personalului în vederea efectuării misiunii se va face obligatoriu fără acordul angajatului şi, de asemenea, se suspendă prevederile legate de pensionare anticipată pentru personalul din aceste instituţii pe perioada strări de urgenţă.

Etichete: amenzi, persoane fizice, România, stare de urgență

0/4 COMENTARII
Edith Katty
24 mai 01:58
+0
VOTURI
-0
Locuiesc în Irlanda, vreau să îi mulțumesc și să onorez DR.WEALTHY pentru munca deosebită pe care a făcut-o pentru mine, mi-a adus iubitul în 72 de ore pe care nu am crezut-o că va mai trece vreodată în viața mea, dar acest mare om DR .MONDIALITATEA mi-a dovedit că puterile pot face minuni, am primit contactul său de la un prieten din Irlanda care l-a ajutat, acest prieten de-al meu mi-a spus că acest om este grozav, dar am simțit că hmm ești sigur? pentru că cu greu cred aceste lucruri, așa că mi-a spus să nu-mi fac griji că atunci când îl contactez, el îmi garantează 100% că iubitul meu se va întoarce, dar dacă nu funcționează că el va fi cel care va da mi-am înapoiat banii, pentru a-i arăta sinceritatea, mi-a dat documentele casei sale, că dacă nu merge și nu mi-a plătit banii pe care i-am cheltuit, că ar trebui să-i strâng casa și el mi-a dat toate documentele , am fost atât de surprins că a fost atât de serios, așa că am contactat-o ​​și i-am spus ce vreau, mi-a spus doar că totul se va face în 72 de ore, așa că cu asigurarea prietenului meu mi-a dat că a avut încredere, așa că în următoarele 72 de ore, când mi-a spus că am auzit doar o lovitură la ușa mea, nu am știut niciodată că este omul meu, așa că am deschis ușa, primul lucru pe care l-a făcut a fost să meargă în genunchi , a început să mă roage să-l iert că i-a părut foarte rău pentru toate, am fost foarte surprins și am fost și fericit, așa că l-am iertat și acum trăim împreună fericiți ca niciodată și folosesc mass-media pentru a-mi invita prietenii la nunta mea, care va avea loc pe 29 februarie 2020, sunt foarte fericit, mulțumesc domnului Daniel care mi-a oferit contactul și onoarea participați la DR.WEALTHY, care a ajutat foarte mult, dacă aveți aceeași problemă sau aveți orice fel de boli și aveți nevoie de ajutorul lui, vă rugăm să trimiteți un e-mail la DR.WEALTHY prin wealthylovespell@gm
Sarah Moore
13 mai 04:56
+0
VOTURI
-0
Vreau să mulțumesc DR.WEALTHY pentru că aduce bucurie și fericire în relația mea și cu familia mea. Mi-am pierdut logodnica și am avut nevoie de ajutor până când am găsit DR.WEALTHY un caster de vrăjitoare de sex masculin și mi-a dat asigurări că îmi voi primi logodnicul în două zile după ce vraja a fost aruncată. două zile mai târziu, mi-a sunat telefonul și, atât de șocant, a fost logodnica mea care nu m-a sunat de mult și mi-a cerut scuze pentru ruperea inimii și mi-a spus că este gata să-și dedice tot restul vieții cu mine. DR.WEALTHY a eliberat-o pentru a ști cât de mult am iubit-o și am vrut-o ...... acum eu și logodnica mea trăim o viață fericită, iar iubirea noastră este acum mai puternică decât cum a fost chiar înainte de despărțirea noastră .. Toate mulțumesc pentru DR.WEALTHY pentru munca excesivă pe care El a făcut-o pentru mine. Mai jos este adresa ei de e-mail în orice situație în care suferiți de o pauză cardiacă și vă asigur că așa cum a făcut-o pe a mea pentru mine, cu siguranță vă va ajuta și voi. E-mail: wealthylovespell@gmail.com Whatsapp +2348105150446
Romy
12 apr 14:50
+0
VOTURI
-0
SALVEAZĂ-ȚI CĂUTĂȚIA DACĂ ÎȚI IUBIȚI SĂRĂȚIA. Dacă refuz să împărtășesc această mărturie înseamnă că sunt egoist față de mine și de oamenii pe care îi iubesc atât de mult, care ar putea avea probleme similare, soțul meu a plecat după o mică neînțelegere și nu a revenit niciodată acasă la început am crezut că este o glumă el m-a lăsat pentru amanta lui afară, toate acestea s-au întâmplat în septembrie Împărtășesc această mărturie pentru că Crăciunul este la colț și va fi o sărbătoare foarte proastă dacă nu o petreci cu persoana iubită, atât de mulți bărbați își vor trăi soția și vor sărbători De Crăciun cu prietena lor, m-am plâns prietenei mele foarte bune, ea mi-a spus că are o astfel de problemă în căsnicia ei până când a fost prezentată lui DR PADMAN un medic specialist care este specializat în readucerea caselor rupte și căsătoriilor rupte site-ul DR PADMAN: https: // padmanspell.com/index-3.html aruncă o vrajă pentru mine în 2 decembrie, în mod surprinzător soțul meu a venit acasă pe 6 decembrie, scuzându-mă că ar trebui să-l iert că acest lucru nu se va mai întâmpla niciodată. cu asta nu voi uita niciodată pe dr. PADMAN care mi-a salvat căsătoria. adresa de contact este padmanlovespell@yahoo.com, https://twitter.com/padman_dr. WhatsApp +19492293867 vă mai puteți salva căsnicia dacă vă iubiți cu adevărat soțul .. https://padmanspell.com/index-3.html
MARIELA GARCÍA
09 apr 15:28
+0
VOTURI
-0
Aceasta este o mărturie despre munca bună a unui bărbat care m-a ajutat să-mi fac din nou căsătoria. Soția mea a urât brusc sexul, am încercat toate metodele, nici o muncă a devenit atât de rău încât a trebuit să se mute cu copiii la 12 ani și 3 luni de căsătorie. A trebuit să caut ajutor în afara cutiei, Într-o zi credincioasă, în timp ce navighez pe internet, căutam soluție Am întâlnit o serie de mărturii despre acest anume vrajitor numit DR.WEALTHY Unii oameni au mărturisit că i-a adus Ex înapoi, unii au mărturisit că poate arunca o vrajă pentru a opri divorțul. Etc. A fost o singură mărturie pe care am văzut-o, fiind vorba despre o femeie numită Maria Jose din Atlanta, SUA, care a mărturisit despre modul în care DR.WEALTHY și-a readus soțul în mai puțin de 72 de ore, ceea ce m-a atras intriga. După ce am citit toate acestea, am decis să încerc DR.WEALTHY să încerc să-l contactez și i-am explicat problema mea. În doar 6 zile, soția mea nu s-a întors doar la mine, dar acum iubește sexul și nu se mai sperie de el. DR.WEALTHY este într-adevăr un om talentat și nu voi înceta să vorbesc despre el pentru că este un om minunat. Dacă aveți vreo problemă și căutați o casetă de vrajă reală și autentică pentru a rezolva această problemă pentru dvs. DR.WEALTHY este răspunsul la problema dvs.
Iată contactul său .. wealthylovespell@gmail.com sau +2348105150446

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE