Amfiteatru, turn de observație și zonă pietonală extinsă pe Bd. Unirii. CÂND ÎNCEP LUCRĂRILE



Planul Urbanistic Zonal care prevede transformarea Bulevardului Unirii, între Piața Constituției și Piața Unirii, în zonă pietonală a intrat în ultima fază de consultare publică. Potrivit proiectului, zona centrală a bulevardului, dar și zona carosabilă de pe sensul Piața Constituției - Piața Unirii vor deveni spații pietonale pentru promenadă și activități culturale. De asemenea, vor fi amenajate și un amfiteatru destinat odihnei și activităților artistice spontane, dar și o zonă de joc. În plus, în capătul bulevardului, la intersecția cu Piața Unirii va fi construit și un turn de observație - Belvedere. Proiectul include și construirea unei parcări subterane cu 988 de locuri în Piața Constituției. Alături de Planul Urbanistic Zonal  Piața Constituției - Antim - Bd. Unirii au mai intrat în faza de avizare alte cinci PUZ-uri, toate incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU). Acestea prevăd noi parcări subterane, construirea a două poduri peste Dâmbovița și amenajarea unor noi spații pietonale. Toate cele șase PUZ-uri vor trebui să fie aprobate de Consiliul General al Municipiului București. Ele vor fi supuse votului CGMB la începutul lui 2015.

Planul Urbanistic Zonal Piața Constituției - Antim - Bd. Unirii a intrat în ultima fază de consultare publică, înainte de a fi supus spre aprobare Consiliului General al Municipiului București.  De asemenea, PUZ-ul mai are de obținut și avizul de mediu. Proiectul care face parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană (PIDU) prevede transformarea zonei din centrul Capitalei. 

În Piața Constituției va fi construită o parcare subterană cu 988 de locuri, fiind desființate locurile de parcare de la suprafață. Ulterior, zona carosabilă va fi ridicată la același nivel cu trotuarul, iar Piața Constituției, zona Mănăstirii Antim și Bd. Unirii vor fi legate printr-un paviment unitar.  În Piata Constituției, la nivel suprateran, se va amenaja un spatiu pietonal, dotat cu mobilier urban specific, dar și o "fântână fog".

Citește și Cum va fi amenajată esplanada de la Palatul Parlamentului - Grădini tematice terasate şi tunel-muzeu

Pe Bd. Unirii, circulația rutieră va fi restricționată la doar o bandă pe sens. Practic, zona carosabilă rezervată acum circulației pe sensul Piața Unirii - Piața Constituției va fi singura parte a bulevardului păstrată pentru circulația rutieră, însă va fi cu dublu sens, cu câte o bandă pentru fiecare sens de circulație. Într-o etapă ulterioară a proiectului circulația rutieră va fi eliminată total de pe Bd. Unirii (segmentul Piața Unirii - Piața Constituțieie), fiind permis doar accesul mijloacelor de transport în comun.

"Un sens de circulatie va fi compus dintr-o banda de 3,5 m latime pentru introducerea unei linii de autobuz. Pista de biciclete cu dublu sens va avea latimea de 3 m si va fi amplasata pe promenada pietonala nou creata in zona de sud a bulevardului. Circulatia autovehiculelor se va face cu restrictie de viteza de 30 km/ora", se menționează în proiect. 

Zona de sud a bulevardului (acum utilizata pentru circulația pe sensul Piața Constituției - Piața Unirii) va deveni zonă pietonală și va fi legată de zona fântânilor din centrul bulevardului. Pe ambele părți ale bulevardului vor fi amenajate piste duble pentru bicicliști. 

De asemenea, în zonă de promenadă vor fi amenajate spații pentru târguri spontane și expoziții, dar și un "amfiteatru, destinat odihnei și activităților artistice spontane". În plus, în capătul dintre Piața Unirii va fi realizat un turn de observație - belvedere. 

(click pe imagine pentru o versiune mai mare)

 

"Prin aceasta propunere se doreste crearea unei promenade generoase, compusa din spatii publice si o alternare de spatii verzi. Un important spatiu se creeaza la intersectia traseului de biciclisti si pietoni, la mijlocul bulevardului, dand nastere a doua zone una ludica si una de amfiteatru. Diversitatea functionala, cu preponderenta comert si servicii, precum si spatiile de loisir si multifunctionale propuse, ofera posibilitatea accesarii publicului cu usurinta la ambele laturi, motiv care va duce la atragerea unui numar sporit de utilizatori. (...) Elementul principal, promenada, va fi accesorizata cu un mobilier stradal nou, functional, estetic, fiind propuse niste elemente noi: banca, masa, masa de sah, cismeaua, parcarea pentru biciclete, avand un design unitar. Se propune introducerea unor cladiri de tip pavilion de-a lungul promenadei, cu functiuni conexe spatiilor aflate la parterul blocurilor, precum si un turn-semnal in capatul dinspre Piata Unirii", se precizează în proiect.

În zona Mănăstirii Antim, amenajarea va include un spațiu verde central, cu parcări amenajate și o zonă de piațetă publică care va pune în valoare lăcașul de cult.

Proiectul nu a fost avizat de Comisia de Urbanism

Planul Urbanistic Zonal Piața Constituției - Antim - Bd. Unirii, dar și alte cinci PUZ-uri din PIDU  au fost prezentate în Comisia de Urbanism din cadrul Primăriei Capitalei, însă proiectele nu au fost pe placul membrilor comisiei.

"Cred că nu doar Piața Constituției, ci tot Bd. Unirii ar trebui să devină spațiu pentru spectacole. De asemenea, proiectul trebuie legat de Piața Unirii și de celalalt segment al Bd. Unirii, între Piața Unirii și Piața Alba Iulia. Iar modul în care acest bulevard pietonal se termină într-o stație de tramvaie mi se pare ridicol", spunea în februarie arhitectul Bogdan Bogoescu, membru în Comisia de Urbanism.

"Chiar dacă se reamenajează bd. Unirii așa cum se propune în PIDU, nu se rezolvă problema lipsei de atractivitate a acestuia deoarece această arteră nu duce nicăieri", spune și arhitectul Dan Marin.

De altfel, între Piața Unirii și Piața Alba Iulia, Negoiță taie copacii și înjumătățește spațiul verde pentru a face din Bld. Unirii o mare parcare 

Avizul Comisiei de Urbanism este însă doar unul consultativ, iar arhitectul-șef al Capitalei poate să avizeze un PUZ în ciuda opoziției Comisiei de Urbanism.

Încă 5 PUZ-uri din PIDU, in ultima fază de de consultare publică: Parcări subterane pe Splaiul Independenței și în Rahova

Încă 5 PUZ-uri din PIDU au intrat în faza de avizare alături de proiectul de pe Bd. Unirii. PUZ Rahova - Uranus - Piaţa de Flori propune accentuarea caracterului de Piață de Flori, construirea unui parcaj subteran sub Piața Rahova și parțial sub Piața de Flori, dar și amenajarea unui traseu pietonal.

În cazul Pieței de Flori "pe lângă funcţiunea de comerţ de flori, se propun funcţiuni de alimentaţie publică şi funcţiuni de servicii cu articole conexe (recipiente flori, ghivece, seminţe, bulbi, îngrăşăminte etc). Din acelaşi motiv de accentuare a brand-ului urban „Piaţa de Flori“ este eliminată funcţiunea de piaţă agro-alimentară care se regăsea în aripile dinspre Bd. George Coşbuc ale construcţiei existente a pieţei", spun arhitecții de la RE-ACT NOW STUDIO, care au realizat proiectul, alături de arhitectul Dorin Ștefan.

"Necesarul de locuri de parcare se asigura astfel in subteran, printr-o parcare cu doua niveluri cu o capacitate de cca. 360 locuri parcare, ce deservesc atat Pia a eorge Co buc cat i zona Uranus - Rahova. Amplasarea acceselor auto in parcaj se va realiza intr-un mod care sa nu afecteze circula ia ma ora in zona pe direc ia Nord-Sud. Astfel, accesul se va realiza de pe bulevardul George Coșbuc și ieșirea in Calea Rahovei. Accesele pietonale sunt corelate cu proiectul pavilioanelor din Piata de Flori, eorge Coșbuc", se precizează în proiect. (citeste mai multe despre acest proiect AICI)

PUZ Parc Sfinţii Apostoli - Podul Calicilor prevede reconstruirea Podul Calicilor, dar și amenajarea unui parc cu spaţiu verde, arbori, alei pentru promenada și trotuare pentru plimbări cu bicicleta în zona Bisericii Domniţa Bălaşa, situată în spatele blocurilor din Piaţa Unirii, lângă Palatul de Justiţie. Sub parc este prevăzută și construirea unei parcări subterane. Podul Calicilor va traversa râul Dâmboviţa, fiind situat în prelungirea strazilor Sfintii Apostoli pe malul drept si str. Selari pe malul stâng si va fi utilizat exclusiv pentru traficul pietonal si de biciclisti.

PUZ Parc Izvor - Pod Mihai Vodă prevede reconstruirea podului Mihai Voda, demolat în anii '80. De asemenea,  zonele de la cele două capete ale podului (scuarul și strada Lipscani și scuarul Izvor) vor fi reamenajate și se vor construi două parcări subterane. 

"Prin acest proiect se va realiza un pod pietonal şi pentru biciclişti peste Dâmboviţa şi peste Splaiul Independenţei, având integrate: platformă de observaţie şi odihnă tip „cameră urbană“, amenajare pieţe aferente punctelor de plecare ale podului, parcări subterane, câte una pe fiecare latură a Dâmboviţei. (...)Parcajul Lipscani, va avea 2 nivele si un numar total de locuri de parcare de 168, cate 89, respectiv 79 pe nivel. Accesul se face pe o rampa dreapta, sens unic, din Splaiul Independentei printr-o artera de decelerare. Iesirea se face tot in Splai, dar la capatul opus al laturii adiacente Splaiului Independentei. Parcajul Izvor, sub scuarul amfiteatrului si sub ansamblul memorial Mihai Voda, va avea 1 nivel si un numar total de locuri de parcare de 314. Sunt prevazute doua accese si doua iesiri, pe rampe drepte, cu sens unic, o iesire din Splaiul Independentei si doua accese si o iesire din/ in Strada Libertatii. Parcajul Primarie – Pompieri, va avea 1 nivel si un numar total de locuri de parcare de 110. Este prevazut un singur acces, pe rampa dreapta, din/ in Strada Anghel Saligny", se precizează în proiect.

În plus, la capătul dinspre Parcul Izvor va fi amenajat un amfiteatru verde, cu gradene. Sub acest amfiteatru va fi amenajată o zonă comercială. De asemenea, aleile din Parcul Izvor vor fi modificate, iar în parc va fi realizat un mic lac. Proiectul prevede și realizarea unei piațete publice în spatele sediului Primăriei Capitalei.

PUZ Piaţa Cantacuzino - Piaţa Lahovari propune reamenajarea Pietelor Cantacuzino (piata dintre Parcul Icoanei si Parcul Ioanid) si Lahovari si a strazii Eremia Grigorescu care le leaga. Sub Piata Cantacuzino si Lahovari ar urma sa se construiasca doua parcari subterane.

Proiectul municipalităţii îsi propune sa reconfigureze Piata Alexandru Lahovari astfel încat aceasta sa includa si statuia lui Alexandru Lahovari. Mijlocul pieţei va fi înverzit şi amenajat ca spaţiu de loisir şi va fi legat de zonele pietonale de pe marginea pieţei. Traficul rutier nu va fi eliminat, ci doar reorganizat. În plus, vor fi realizate şi mai multe locuri de parcare.

Şi Piaţa Cantacuzino va fi transformată. Traficul va fi reorganizat astfel încat sa se realizeze o trecere pietonala între cele doua parcuri din zona, fara eliminarea traficului autovehiculelor. Ierarhizarea importantei pietonilor si biciclistilor fata de autovehicule, realizarea unor pavaje specifice unei zone urbane, iluminarea corecta si amplasarea strategica a mobilierului urban, vor încetini traficul auto ce traverseaza traseul prioritar pietonal si de biciclisti. Pentru realizarea obiectivelor de mai sus, proiectanţii propun realizarea unei parcari subterane de sub spatiul neconstruit al pietei Cantacuzino. Aceasta va deservi cladirile de locuit adiacente precum si oamenii veniti în interes de afaceri sau ce doresc sa isi parcheze autoturismul în apropierea parcurilor Gradina Icoanei si Ioanid.

PUZ Spaţiu Public Sala Palatului propune construirea unei parcări subterane sub parcul din fața Sălii Palatului și amenajarea unor gradene si fantani arteziene.

"La nivel suprateran se va amenaja un parc cu plantatii de gazon si arbusti (pe zonele care se suprapun peste parcajul subteran se permite plantarea de arbusti) si vegetatie inalta (pentru zonele care nu sunt asezate peste parcajul subteran propus). In proximitatea Salii Palatului, de ambele laturi ale Gradinii, terenul va fi amenajat cu plantatii de gazon, stabilizat cu mesh, un tip de material inovativ, care permite circulatia peste spatiul verde, insa nu ii afecteaza calitatea sau integritatea", se precizează în proiect. 

"Solutia de parcare subterana include trei niveluri, cu o rupere de panta de jumatate de nivel la mijlocul suprafetei, astfel incat parcarea sa urmareasca panta ascendenta a terenului, iar costurile de excavatie sa fie reduse la minim. Parcarea nordica dispune de cca. 500 de locuri si ce sudica de cca. 450 de locuri. Pentru parcarea subterana intrarea si iesirea sunt pozitionate de-a lungul strazii Ion Campineanu (o banda de acces). Vor exista de asemenea noduri de acces pietonal in subteran cu lift si scara, unul in nordul Salii Palatului, unul, in apropierea strazii Stirbei Voda, unul, in apropierea strazii Ion Campineanu, catre Vest, iar cel de-al patrulea in sudul Salii Palatului in zona adiacenta Muzeului National de Arta al Romaniei", se mai menționează în documentul citat. 

Când vor fi realizate proiectele

Toate proiectele descrise mai sus vor fi realizate în etape, datorită complexității lor. De asemenea, Primăria Capitalei intenționează să realizeze cât mai multe dintre ele cu fonduri europene.

"Vom încerca să realizăm cât mai multe dintre aceste proiecte cu fonduri europene. Urmează să fie făcute și cererile de finanțare. Cred că vom putea începe efectiv lucrarile la proiecte din PIDU în 2016. Primele pe listă sunt parcările subterane și amenajările de la Sala Palatului și Piața Constituției", a declarat pentru B365.ro, Gheorghe Pătrașcu, arhitect-șef al Capitalei. 

Toate cele șase PUZ-uri vor trebui aprobate de Consiliul General al Municipiului București. Potrivit arhitectului-șef ele vor fi supuse votului CGMB la începutul anului viitor. 

Etichete: Bulevardul Unirii, Piaţa Alba Iulia, PIDU, realitatea

0/8 COMENTARII
alia
01 Dec 11:48
+0
VOTURI
-0
Caut persoane dinamice, ambitioase si organizate, cu viziune, care vor un loc de munca part- time si venituri suplimentare. Doresc in echipa mea doar persoane serioase, perseverente, disciplinate care-si doresc sa castige bani in functie de munca depusa si de gradul de implicare. Pentru mai multe detalii despre inscriere si modalitatile de colaborare trimiteti un mail cu textul: info pe adresa de mail: aliasmoon13@gmail.com
Cris
11 Nov 12:24
+0
VOTURI
-0
Singura chestie cu adevarat utila in Piata Unirii ar fi sa faca un pasaj rutier pe sub fantana (scuarul ala cu fantana e total tembel si inutil amplasat acolo) si sa largeasca si sa reamenajeze parcul, sa includa si fantana. Nu vor putea insa sa faca, pentru ca pe acolo trece Dambovita, prin subteran si nu au pe unde sa mai faca si pasaj.
Cris
11 Nov 12:19
+0
VOTURI
-0
Cel mai mare caktcat mi se pare ingustarea traficului rutier (gen Calea Victoriei) ca sa largeasca trotuare, zone betonate sau alte cretinisme, total inutile. Deci, vom circula inghesuit pe calea rutiera, ca sa poata ateriza avionul pe trotuar.
citizen
11 Nov 11:01
+0
VOTURI
-0
Sa faca ceva cu terenul viran dintre Mircea Voda si Nerva Traian nu se gandesc, vor sa omoare traficul si asa chinuit intre Constitutiei si Unirii. Nu mai stiti cum sa mai bagati banchete si sa construiti aberatii ca turnul de belvedere. Ca sa vada, ce? Casa Poporului? Nu se vede destul de bine? Ce alte obiective interesante s-ar vedea de acolo in afara de blocurile triste? Sau pergolele mov ale lui Negoita?
Cris
11 Nov 10:35
+0
VOTURI
-0
Numai kkturi de beton se construiesc in Bucuresti, va spun, nimic util, folositor, armonios... care sa aiba o logica, sa fie de bun simtz.

Numai obiecte de kkt, avand la baza betonul.
@@@
11 Nov 10:34
+0
VOTURI
-0
In spatele Palatului de Justitie exista deja un parc cu arbori de peste 1 secol. Ce parcare se va amenaja acolo? Ce spatiu verde amenejam langa Palatul de Justitie daca pentru parcare e necesara defrisarea acestor pomi? Si cum vor creste urmatorii daca betonam sub ei, chiar daca mai punem un metru de pamant. Un pom matur are nevoie de metri buni (cateodata zeci de metri) de pamant ca sa-si intinda radacinile?
O alta zona verde distrusa este cea prevazuta pentru construirea amfiteatrului din scuarul Izvor. Pai acolo avem un parculet cu stejari si tei maturi. Betonam si facem amfiteatre si parcari?
O alta zona verde ce va fi distrusa este cea de langa Sala Palatului unde va fi defrisat tot si facuta parcare subterana. dupa aceea probabil se va pune iarba si boscheti deasupra, ca platanii nu ii poti lipi de beton. Pe calculator merge, in realitate nu se poate.
Amenajati si ingrijiti spatiile verzi, nu le distrugeti!
Oprescule, Comisia Europeana ne da in judecata pantru poluare si tu, medic, defrisezi si asa putinele spatii verzi din acest oras! Ce mizerie de om!
dinu
11 Nov 10:26
+0
VOTURI
-0
Mai bine ar face o ieșire de la metrou în stația lui 32 să nu mai taie piața puhoaiele de amărâți pe ploaie și pe frig. Numai tâmpenii au în cap, nimic folositor.
andrei
11 Nov 09:30
+0
VOTURI
-0
Boschetareala lui Negoita si Vanghelie prinde viata!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE