ANAF: Legea îngreunează recuperarea prejudiciilor. De ce nu sunt recuperaţi banii din DOSARUL ICA



ANAF reiterează din nou faptul că legea românească îngreunează recuperarea prejudiciilor, oferind ca exemplu în acest caz dosarul ICA în care a fost condamnat Dan Voiculescu.

ANAF: Legea ingreuneaza recuperarea prejudiciilor. De ce nu sunt recuperati banii din DOSARUL ICA
ANAF: Legea îngreunează recuperarea prejudiciilor. De ce nu sunt recuperaţi banii din DOSARUL ICA
Foto: realitatea.net

ANAF susţine, printr-un comunicat de presă, că valorificarea bunurilor sechestrate în dosarul ICA este îngreunată din cauze care sunt independente de competențele ANAF, conferite de actualul cadrul legislativ.

"În ce privește atribuțiile ANAF, menționăm că acestea au fost îndeplinite în totalitate (intabulare, inventariere, evaluare), bunurile fiind disponibile pentru valorificare. ", transmite sursa citată.

Instituţia cere astfel modificarea legislației și crearea unui cadru legislativ care să ușureze punerea în executare și, implicit, recuperarea prejudiciilor cauzate prin acte și fapte penale.

PROCESUL DE RECUPERARE a prejudiciului în dosarul ICA şi motivul pentru care este îngreunat, conform comunicatului ANAF:

1. Prin sentința 888/08.08.2014, pe lângă alte bunuri, au fost confiscate următoarele 4 bunuri imobile:
terenul 29.220 mp (din str. Gârlei 1D)
imobilul unde funcționează postul de televiziune Antena 3 (Șos. București-Ploiești nr. 25-27)
teren 4.457 mp+clădire P+3 (str. Gârlei 1B)
teren 3.000 mp+clădire P+8 (str. Gârlei 1B) - sediul Grivco

2. Acestea NU sunt scoase la licitație în prezent întrucât există litigii în curs care vizează aceste bunuri imobile, litigii care au fost notate ca sarcini în cartea funciară.

3. Aceste litigii sunt rezultatul acțiunilor demarate în instanță de către SC Antena 3 SA, SC Antena Grup SA, Grupul Industrial Voiculescu și compania SC Grivco SA.

4. Subiectul litigiilor îl constituie atât recunoașterea contractelor de închiriere dintre reclamanți și foștii proprietari și, implicit, a dreptului de preemțiune (prioritate la cumpărare) al chiriașilor la achiziționarea imobilelor, cât și legalitatea intabulării dreptului de proprietate înscris pe numele statului român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

5. De exemplu, în dosarul nr.17616/3/2015 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti secția a IV-a civila, Societatea Antena TV Group SA a solicitat constatarea valabilității contractului de închiriere încheiat cu Compania de Cercetări Aplicative și Investiții SA și a dreptului de preemțiune la cumpărarea imobilului situat în Șoseaua București-Ploiești, nr. 25-27, sector 1.

Prin sentința civila nr. 1299/04.11.2015,Tribunalul București secția a IV-A civila, a admis acțiunea, respectiv a constatat valabilitatea la data de 08.08.2014 a contractului de închiriere încheiat la 01.09.2007 între Antena TV Group S.A, și S.C. Compania de Cercetari Aplicative și Investitți S.A , astfel cum a fost modificat prin Actul Adițional nr.1/27.03.2009, Actul Adițional nr. 2/01.08.2011, Actul Adițional nr. 2 bis /31.08.2012 și actul adițional nr. 3 /09.10.1012. Instanța a constatat dreptul de preemțiune al reclamantei la cumpararea imobilului ce reprezintă spațiul închiriat potrivit contractului de închiriere menționat, la prețul stabilit de comisia de evaluare pe baza raportului de expertiză tehnică sau de evaluare, potrvit art. 22 alin. 8 din Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 14/2007.

Menționăm că ANAF a formulat cale de atac împotriva acestei decizii.

6. Elocventă pentru înțelegerea problemelor cu care ANAF se confruntă în valorificare este și situația care vizează terenul de 3.000 mp+clădire P+8 (str. Gârlei 1B) - sediul Grivco (dosar 36368/3/2015). După ce plângerea reclamanților a fost respinsă, aceștia au continuat demersurile în instanța, iar în luna octombrie au introdus noi acțiuni, înregistrându-le în cartea funciară în 23.10.2015.

7. În ceea ce privește dosarul 61665/299/2014 (terenul 29.220 mp din str. Gârlei 1D), cât și dosarul 61666/299/2014 (teren 4.457 mp+clădire P+3 din str. Gârlei 1B), acestea au ca obiect reclamarea nelegalității intabulării a dreptului de proprietate înscris pe numele statului român. În aceste dosare instanța de fond a respins acțiunea reclamanților, aceștia având drept de a exercita cale de atac împotriva sentinței judecătorești în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea le-a fost comunicată. Subliniem faptul că, până la acestă dată, instanța NU a comunicat ANAF motivarea sentințelor pronunțate în luna iunie a.c.

8. Toate litigiile amintite au fost înscrise ca sarcină de reclamanții din dosare în cartea funciară, înscriere contestată de instituția noastră.

9. Potrivit legislației în vigoare, ANAF poate scoate la licitație imobilele menționate la pct. 2, asumându-și însă riscul de a nu primi nicio ofertă, în condițiile în care probabilitatea ca un potențial cumpărător/i să-și asume achizițonarea unor imobile de valoare ridicată cu sarcini este extrem de scăzută. Menționăm faptul că scoaterea la licitație publică având ca rezultat nevânzarea imobilelor, din cauza lipsei ofertanților, conduce automat la diminuarea prețului de vânzare cu 25%, la fiecare licitație.

În cazul în care s-ar iniția procedurile de valorificare, cu reducerea succesivă a prețului de vânzare (potrivit legii), există riscul real al valorificării în ultima etapă la un preț cu mult sub cel din rapoartele de evaluare.

Din acest motiv, ANAF apreciază că, până la soluționarea tuturor litigiilor, nu este oportună scoaterea la vânzare a bunurilor imobile, având în vedere că interesul ANAF este de a obține pentru statul român o sumă cât mare.

2. Operaționalizarea Direcției Executări Silite Cazuri Speciale din ANAF

Considerații generale

În vederea remedierii propriilor deficiențe din cadrul activității privind executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele penale, începând cu 18.11.2015, a fost înființată "Direcția executări silite cazuri speciale", urmând a fi operaționalizată efectiv de la 01.01.2016.

Principalul obiect de activitate îl constituie punerea în executare a hotărârilor judecătorești din dosarele cu cazuistică penală.

Detalii legate de funcționarea Direcției executări silite cazuri speciale

1. Direcţia executări silite cazuri speciale are ca obiect de activitate coordonarea și monitorizarea activității de executare silită a sumelor cuvenite bugetului general consolidat al statului, precum și a bunurilor sechestrate sau confiscate, dispuse prin:
hotărâri judecătorești definitive, pronunțate în materie penală
hotărâri judecătorești definitive pronunțate ca urmare a sesizărilor formulate de către comisiile de cercetare a averilor de pe lângă curțile de apel prin care s-a dispus fie confiscarea unei cote părți dintr-un bun sau a anumitor bunuri determinate, constatate ca fiind dobândite nejustificat, fie plata unei sume de bani egală cu valoarea bunului dobândit nejustificat
ordine ale ministrului finanțelor publice de blocare a fondurilor sau a resurselor economice care se află în proprietate, sunt deținute sau se află sub controlul persoanelor fizice ori juridice care au fost identificate ca fiind persoane sau entități desemnate, ce fac obiectul sancțiunilor internaționale, potrivit legii
alte titluri executorii prin care se stabilesc dobânzi, penalități de întârziere, majorări de întârziere, sau alte sume, dispuse, dar neindividualizate, prin hotărâri judecătorești definitive, cele prin care se stabilește cuantumul cheltuielilor de executare silită, precum și cele prin care se stabilește suma reprezentând diferența de preț șisau cheltuielile prilejuite cu urmărirea bunului
2. Vor exista 8 servicii teritoriale la nivelul direcțiilor regionale și o structura de coordonare în cadrul aparatului central. În acestă structură își desfașoară activitatea atât funcționari cu experiență în activitatea de urmărire penală (inclusiv institutire sechestre) detașați din cadrul MAI, cât și specialiști în executare silită din cadrul ANAF.
3. Angajații direcției centrale și ai serviciilor regionale vor fi dotați cu uniforme și autoturisme inscripționate.
4. Până la 31.12.2015 aplicația informatică, dezvoltată cu reurse proprii, pentru monitorizeazarea hotărârilor judecătorești pronunțate în materie penală va fi încarcată cu toate datele preluate din înscrisurile tranmise de din instanțe, precum și din rapoartele stadiul executării silite al fiecărui caz în parte (ex: popriri, sechestre, sume valorificate).
5. Precizăm că, pentru evitarea inadvertențelor în explicitarea considerentelor și a dispozitivelor hotărârilor judecătorești de pus în aplicare, se va solicita asistența permanentă prin detașare de personal calificat din cadrul parchetelor, în toate cazurile semnificative din punctul de vedere al valorii prejudiciului.

Etichete: ANAF, dosarul ICA, prejudiciu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE