Angajaţii din sănătate, protest în faţa Ministerului Sănătăţii



Angajații din sănătate protestează în fața Ministerului Sănătății. Sindicaliștii cer o întâlnire de urgență cu Ministrul Sănătății pentru a negocia Contractul Colectiv de Muncă. Nemulțumirea cea mai mare a oamenilor e că nu pot ieși în stradă să își ceară drepturile pentru că ar încălca legea.

Sindicalistii de la Federatia Sanitas
Sindicaliştii de la Federaţia Sanitas

Aproximativ 150 de reprezentanţi ai Federaţiei Sanitas din mai multe judeţe pichetează, marţi, sediul Ministerului Sănătăţii, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, anunţând că negocierile privind Contractul Colectiv de Muncă vor începe imediat.

"Solicităm renegocierea condiţiilor de muncă, vrem condiţii mai bune de muncă pentru personalul TESA şi de asemenea vrem actualizarea veniturilor. Vrem un plus de 15% care nu înseamnă practic o majorare, ci o actualizare a veniturilor. Vrem să vedem că guvernanţii respectă munca noastră şi ne respectă şi pe noi", a declarat, pentru Mediafax, o protestatară.

Sindicaliştii au anunţat că vor mai picheta sediul Ministerului Sănătăţii pe 29 noiembrie precum şi în 6 decembrie, între orele 11.00- 13.00.

"În continuare timpul petrecut suplimentar la muncă nu este plătit, orele suplimentare nu se remunerează. Vedem din partea managerilor guvernamentali, a Ministerului Sănătăţii o lipsă de interes foarte mare pentru nevoile noastre", a mai spus un protestatar.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, i-a anunţat pe sindicalişti că negocierile privind Contractului Colectiv de Muncă vor începe imediat.

Totodată, vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi, a declarat că nu exclude declanşarea unei greve generale.

"Atrag atenţia, dacă tot au reuşit să declare greva noastră ilegală, noi respectând toate regulile, îi anunţăm că vom începe să rediscutăm procedurile în cadrul Federaţiei Sanitas în aşa fel încât când nu vom mai avea contract colectiv de muncă să intrăm în grevă generală", a declarat vicepreşedintele Federaţiei Sanitas, Marius Sepi.

La începutul lunii noiembrie, Federaţia Sanitas i-a transmis o scrisoare deschisă ministrului Muncii în care îi cerea demisia, urmare a unei postări a lui Dragoş Pîslaru pe pagina sa de Facebook, în care susţinea că liderii sindicatului "fac jocul PSD" şi că regretă că au fost atrase cadrele medicale în acest "demers abject".

Etichete: protest, protest sanatate, sanatate bucuresti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE