Angajaţii Metrorex INTRĂ în GREVĂ GENERALĂ pe perioadă nedeterminată de miercuri între 4.00 și 16.00



Angajaţii Metrorex anunţă că vor intra în grevă generală pe perioadă nedeterminată, de miercuri, 21 noiembrie, între orele 4.00 şi 16.00.

GREVA la METROU
GREVĂ la METROU

Potrivit unui comunicat al Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM), Consiliul General al USLM a decis continuarea conflictului colectiv de muncă prin greva generală.

"În urma intervenţiei administraţiei precum şi a interpretării Legii 62/2011, nu a fost însuşită ideea că activitatea metroului este o activitate continuă, aşadar suntem nevoiţi să amânăm greva propriu-zisă cu minim două zile. Astfel, Consiliul General USLM a fost întrunit şi a hotărât continuarea conflictului colectiv de muncă prin greva generală începând cu ziua de miercuri, 21 noiembrie, între orele 04.00-16.00, pe perioadă nedeterminată. Considerăm, de asemenea, că aceste două zile ajută la dezamorsarea conflictului colectiv de muncă pentru a evita neplăcerile publicului călător", se arată în comunicat.

Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de salarii, dar şi de lipsa de fonduri pentru piese de schimb şi mentenanţă, de lipsa forţei de muncă, de prostul management al Metrorex.

Joi dimineaţă, sindicaliştii au făcut o grevă de avertisment de două ore.

 

Etichete: greva generala, Metrorex, metrou

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h