Ansamblu interactiv INEDIT, în pasajul de la Universitate: "Instalaţia din Lalele" FOTO



Asociaţia de Luptă împotriva Bolii Parkinson a instalat, în pasajul pietonal de la Universitate, o instalaţie interactivă care transpune, într-un mod inedit, unul dintre cele mai cunoscute simptome ale bolii Parkinson, tremorul incontrolabil. Instalaţia va rămâne expusă în pasaj până la sfârşitul săptămânii.

Prima instalaţie interactivă din România dedicată cunoaşterii unei afecţiuni a fost expusă de Asociaţia de Luptă împotriva Bolii Parkinson, luni, în pasajul de la Universitate, unde va rămâne până duminică, 24 aprilie.  

„Instalaţia din Lalele" a fost realizată în parteneriat cu Societatea de Neurologie din România şi are ca scop creșterea notorietăţii bolii Parkinson şi înlăturarea stigmatizării pacienţilor, anunţă iniţiatorii.

Ansamblul este inspirat din poveştile celor 72.000 de pacienţi cu boala Parkinson  din România şi construită în jurul simbolului internaţional al bolii Parkinson, laleaua roşie. Tremorul incontrolabil, unul dintre simptomele bine-cunoscute ale bolii Parkinson, este transpus prin lumina intermitentă şi vibraţia lalelelor din ansamblu, explică Asociaţia.

"Fiecare dintre cele șapte lalele care alcătuiesc instalația prezintă un tremor redat atât fizic, cât și prin intermediul luminii. Atunci când lalelele sunt atinse, tremurul încetează și lalelele emit un mesaj sonor de mulțumire. Designul plafonului care susține instalația este inspirat din micro-structurile specifice sistemului nervos central. Pentru a sublinia boala Parkinson, instalaţia a fost realizată din metal, cel mai evocativ material pentru o boală a sistemului nervos care aduce, treptat, limitări pacienților.", adaugă sursa citată.

Trecătorii sunt invitați totodată să susţină pacienţii cu boala Parkinson prin urcarea pe Facebook a fotografiilor cu „Instalaţia din Lalele", împreună cu unul dintre hash tag-urile campaniei: #instalatiadinlalele, #gradinacusperante, #lalelerosii, #boalaparkinson, #imbratiseazalalele.

În aprilie 2015, Asociaţia de Luptă împotriva Bolii Parkinson a expus un covor de flori cu 15.000 de lalele, în Centrul Vechi. Imagini, AICI. 

 Laleaua roșie este, din 2005, simbolul internaţional al luptei împotriva bolii Parkinson. Povestea lalelei Parkinson a început în 1980 când un horticultor olandez diagnosticat cu această boală a creat o lalea roșu cu alb, ce redă speranţa pacienţilor.

„Simptomele motorii sunt cauza pentru care pacienţii cu boala Parkinson sunt cel mai adesea confundaţi cu persoane aflate în stare de ebrietate şi, astfel, stigmatizaţi. Prin crearea acestei instalaţii unice în România, ne-am dorit să transpunem, pe înţelesul publicului larg, aceste simptome. Sperăm că prin interacţiuea cu instalaţia să creştem empatia publicului larg pentru pacienţii cu boala Parkinson şi să îi îndrumăm pe cei care observă aceste simptome către medic", a declara Dan Răican, Preşedinte al Asociaţiei de Luptă împotriva bolii Parkinson, în cadrul conferinţei de luni.

Boala Parkinson este cea de-a doua afecţiune neurologică degenerativă ca frecvenţă, în acest moment fiind estimat, la nivel naţional, un număr de peste 72.000 de pacienţi diagnosticaţi. Deşi se declanşează, cel mai frecvent, în intervalul de vârstă 50 – 70 de ani, în ultimii ani s-a observant o scădere a vârstei la care boala Parkinson este diagnosticată, una din 20 de persoane prezentând simptome în jurul vârstei de 40 de ani.

Etichete: boala Parkinson, instalatie lalele, lalele, Parkinson

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE