ANSVSA, controale pe litoral. Amenzi de 260.000 de lei



În săptămâna 15 – 21 iulie, medicii veterinari care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019, au verificat, 269 de unități amplasate în cele 7 zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia, informează ANSVSA.

CONTROALE in restaurantele de pe litoral
CONTROALE în restaurantele de pe litoral

Controalele au vizat: 104 restaurante, 6 pizzerii, 3 cantine, 30 de unităţi tip fast – food, 5 braserii, 16 unităţi de tip bufet, 2 unități tip bistro, un catering, 26 de baruri, 2 cafe baruri, 3 snack baruri, un supermarket, 48 de magazine alimentare, 14 laboratoare de cofetărie/patiserie, 4 cofetării/patiserii, o rulotă, o unitate produse congelate, un depozit alimentar și o carmangerie.

În urma acestor controale s-au constatat neconformități referitoare la: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spații neaprobate sanitar veterinar; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție; depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare.

Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, 26 de unități, respectiv 9 restaurante, o unitate tip fast – food, 2 unități tip bufet, 6 magazine alimentare, 4 baruri, un laborator cofetărie/patiserie, o braserie, o cofetărie, un snack bar, au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 260.000 de lei.

În perioada mai sus menționată, au fost confiscate şi retrase de la vânzare 5 kg de carne de porc și 10 kg de produse de patiserie congelată improprii consumului uman, produse care au fost dirijate către o unitate de neutralizare.

Etichete: ANSVSA, controale, litoral

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE