ANSVSA în alertă. Controale de amploare în abatoare, supermarketuri, restaurante şi pieţe



Începând de luni, inspectorii Autorităţii Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor vor lua peste o mie de probe pentru a verifica dacă alimentele sunt contaminate cu E.coli.

Controale ANSVSA in toata tara
Controale ANSVSA în toată ţara

Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, dr. Radu Roatiș Chețan, a dispus structurilor teritoriale ca, începând cu data de 16 mai și până la sfârșitul anului, să desfășoare un Plan Național de Control care va avea ca tematică determinarea prevalenței Escherichia Coli verotoxigenă, de pe suprafața carcaselor de bovine și ovine, din carnea proaspătă de bovine și ovine, din carnea tocată și carnea preparată și din laptele crud și produsele din lapte crud, se arată într-un comunicat.

Activitățile incluse în acest plan presupun prelevarea de probe din unități de abatorizare, supermarketuri, magazine alimentare, carmangerii, măcelării, restaurante, ferme, târguri și piețe agroalimentare și dozatoare de lapte. Având în vederea importanța aplicării acestor măsuri, pentru sănătatea publică, Planul național de control este susținut de către crescătorii de animale și operatorii din industria alimentară de profil din țara noastră. Toate probele recoltate în cadrul acțiunilor prevăzute în acest Plan vor fi transmise Institutului de Igienă și Sănătatea Publică Veterinară pentru a fi analizate. Costurile acestor analize vor fi suportate din bugetul ANSVSA.

Decizia președintelui ANSVSA a fost luată pe baza unei analize de risc, elaborată și finalizată recent de către specialiștii Autorității. Un argument în plus îl constituie și apropierea sezonului estival, atunci când pe litoral sau în alte zone de interes turistic din țară va crește rulajul de marfă al unităților din industria alimentară și afluxul de turiști aflați în concediu și copii aflați în vacanță, în tabere școlare.

Pentru ca acțiunile ANSVSA de prevenire a contaminării produselor alimentare cu acest tip de bacterie patogenă să fie eficiente, este imperios necesar ca Direcțiile de Sănătate Publică să intensifice comunicarea publică, activitățile de informare și educarea a cetățenilor privind normele de igienă și măsurile pentru respectarea acestora, deoarece factorul uman este cheia prevenirii apariției acestui tip de îmbolnăviri. La fel de importantă, în acest sens, este colaborarea strânsă între toate instituțiile statului cu atribuții și responsabilități în protejarea sănătății publice, se arată în comunicat.

ANSVSA va face public, săptămânal, rezultatele analizelor pentru probele prelevate în cadrul acestui Plan Național de Control.

Din cauza bacteriei E.coli, 21 de bebeluşi au fost internaţi de la începutul anului la Spitalul Marie Curie. Acum, alţi doi copii diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic se luptă să trăiască. Unul în Capitală, altul, în Iaşi. Starea celor doi micuţi este gravă.

Inspectorii Direcţiei de Sănătate din Argeş vor lua probe din alimentele consumate de copil pentru a afla sursa îmbolnăvirii. Anchetă se face şi la Bacău, de unde a fost transferat un copil de un an la Iaşi. Anumite tulpini de E.coli pot fi extrem de periculoase.

La începutul anului au fost găsite tulpini de E.coli în brânza produsă de Lactate Brădet, dar şi la o parte din angajaţii fabricii. Produsele fabricii au dus la îmbolnăvirea unora dintre copiii diagnosticaţi cu sindrom hemolitic în luna februarie. Autorităţile şi medicii fac apel la respectarea regulilor de igienă şi de preparare a hranei. Alimentele trebuie cumpărate din surse autorizate, fructele şi legumele trebuie spălate, iar laptele şi carnea fierte bine.

Etichete: ANSVSA, bacteria ecoli, controale ANSVSA, E.coli, ecoli

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE