Antonescu: Pregătim moţiunea de cenzură până în 30 aprilie



Liderul PNL, Crin Antonescu, a anunţat, marţi, că, până în 30 aprilie, parlamentarii liberali vor pregăti textul moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Ponta, menţionând că se vor găsi patru parlamentari din afara PNL care să semneze documentul pentru a putea fi iniţiat.

Antonescu: Pregatim motiunea de cenzura pana in 30 aprilie
Antonescu: Pregătim moţiunea de cenzură până în 30 aprilie
Foto: ziuanews.ro

Antonescu a anunţat că în conducerea PNL s-a decis ca la nivelul grupurilor parlamentare ale partidului să fie pregătit textul unei moţiuni de cenzură "împotriva Guvernului Ponta–Ghiţă–Hunor" până în 30 aprilie, scrie Mediafax.

"Aşa cum am anunţat, dacă până la 1 mai nu avem o decizie a Guvernului privitoare la măsurile angajate şi prin programul de guvernare şi prin declaraţiile premierului şi prin ceea ce împreună am anunţat, şi anume reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator şi neimpozitarea profitului reinvestit, vom face o moţiune de cenzură. Până în 30 aprilie textul acestei moţiuni de cenzură va fi pregătit de către grupurile parlamentare", a spus Antonescu.

El a fost întrebat cum va depune PNL o moţiune de cenzură de vreme ce numărul parlamentarilor liberali a scăzut sub minimum necesar pentru astfel de demers, mai precis sub o pătrime din numărul total al parlamentarilor.

"Nu cred că pe o moţiune pe un asemenea subiect nu vom obţine minimum patru semnături suplimentare de la membri ai Parlamentului României. Nu pot să vă spun acum exact de unde şi cum, evident că moţiunea va fi propusă şi va putea fi semnată şi de alte grupuri politice din Parlament", a replicat liderul PNL.

El a fost întrebat dacă PNL este deschis la negocieri cu PDL sau PMP pentru iniţierea moţiunii de cenzură. "Nu mă deranjează ca pe o idee în care cred, ca pe o măsură pe care o cerem ca PNL, să vină votul şi susţinerea din orice direcţie", a afirmat Antonescu.

Etichete: Crin Antonescu, moţiune de cenzură, PNL

0/1 COMENTARII
Re:
09 apr 05:24
+0
VOTURI
-0
Ar trebui şi pentru votul tacit al senatorilor care doresc egalizarea vârstei de pensionare. Nu este normal ce au făcut ei. Femeile muncesc şi acasă. Femeile cresc copii, femeile cresc nepoţi. Înseamnă că nu se doresc familii sănătoase, nu se doreşte creşterea natalităţii.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h