Antonescu: Tăriceanu va candida în Sectorul 1, PC va obţine un colegiu la schimb în Sectorul 2



Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu va candida într-un colegiu în Sectorul 1, urmând ca PC să primească la schimb un colegiu în Sectorul 2 în contul celui alocat fostului lider al PNL.

Crin Antonescu
Crin Antonescu

"În momentul în care domnul Tăriceanu s-a răzgândit şi a dorit să candideze la Bucureşti ne-a informat cu privire la acest lucru, am discutat cu PC, facem un schimb de colegii, unul probabil cu Sectorul 2 şi nu văd unde-i conflictul, în afară de mintea neobosită a băieţilor de la primărie", a spus Antonescu, conform mediafax.ro.

Preşedintele PNL a precizat că partidul încearcă să-i susţină pe toţi parlamentarii din actuala legislatură pentru a candida la un nou mandat, însă pot exista situaţii în care unii aleşi să nu mai beneficieze de sprijin.

"Orice alcătuire de listă pentru alegerile parlamentare e o competiţie, există nu doar oameni care sunt acum în funcţii, ci există şi alţii şi este normal să încercăm să promovăm şi figuri noi şi o vom face", a susţinut Antonescu.

Liderul PNL a precizat că între cei care vor fi propuşi pentru a deveni parlamentari ar putea fi Sorin Roşca Stănescu sau Vlad Nistor.

Totodată, Antonescu a fost întrebat dacă urmează "o curăţenie" a PNL în care să fie inclus şi primarul liberal din Sectorul 1, Andrei Chiliman.

"Eu am propus partidului doar două excluderi sau, dacă e vorba de forul naţional, numai una: a domnului Meleşcanu, în momentul în care a fost rechemat la oaste. În rest, nu m-am ocupat cu asta".

Primarul Sectorului 1, liberalul Andrei Chiliman, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a fost desemnat prin votul Delegaţiei Permanente a filialei drept candidat pentru un mandat de senator în acest sector, iniţiativa candidaturii fiind una comună.

Sâmbătă, preşedintele PNL Crin Antonescu declara că partidul său va avea discuţii cu PC, în încercarea de a-i oferi fostului premier Călin Popescu Tăriceanu un colegiu electoral în Capitală. "Vom face o discuţie cu Partidul Conservator, încercând să schimbăm nişte colegii. Asta pentru că domnul Tăriceanu, dacă doreşte să candideze în Sectorul 1, nu văd niciun motiv să nu-l susţinem, noi, PNL, şi cred că domnul Chiliman chiar nu are importanţă şi nici nu cred că pentru domnul Tăriceanu asocierea cu un personaj care în campania pentru referendum în mod public a lucrat în favoarea lui Traian Băsescu este una onorantă", a declarat el, la Antena 3.

Etichete: Andrei Chiliman, Călin Popescu Tăriceanu, colegiu, Crin Antonescu, PC, PNL, Sectorul 1, Sectorul 2

0/1 COMENTARII
Elena Soare
09 Oct 23:51
+0
VOTURI
-0
Dar nu era normal sa aflati sigur unde vrea domnul Calin Popescu-Tariceanu sa candideze? Nu puteti face politica constructiva?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h