Antrenorul care a câștigat Liga Campionilor cu CSM București pleacă la naționala Ungariei



Kim Rasmussen, fostul antrenor al CSM Bucureşti, a semnat un contract pe patru sezoane cu Federaţia Maghiară de Handbal.

Antrenorul care a castigat Liga Campionilor cu CSM Bucuresti pleaca la nationala Ungariei
Antrenorul care a câștigat Liga Campionilor cu CSM București pleacă la naționala Ungariei
Foto: prosport.ro

Federaţia maghiară i-a oferit un contract generos lui Kim Rasmussen, informează mediafax.ro. În plus, îl doreşte full-time, cu drepturi exclusive, iar acesta a luat decizia de a semna un contract valabil pentru următorul ciclu olimpic cu una dintre cele mai puternice naţionale din handbalul feminin.

Chiar dacă în ultimii ani Ungaria nu a mai prins podiumul competiţiilor internaţionale, federaţia de la Budapesta îşi doreşte ca naţionala maghiară să redevină o forţă în handbalul feminin şi să se califice la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din 2020. Până atunci, Ungaria speră să fie pe podium şi la Campionatul European din Suedia, care se va desfăşura în decembrie. La Campionatul Mondial din 2015, naţionala Ungariei a încheiat pe locul 11 şi a ratat calificarea pentru turneele preolimpice.

Tehnicianul danez a confirmat despărţirea de CSM Bucureşti imediat după calificarea în Final Four-ul Cupei României, în urma victoriei cu Rapid, scor 45-30. Rasmussen a declarat că va pleca de la echipă după Final Four-ul ce se va disputa la Cluj şi a ţinut să-i ureze succes celui care îi va lua locul pe banca formaţiei bucureştene. Cu Kim Rasmussen antrenor, CSM Bucureşti a cucerit în acest an Liga Campionilor şi titlul de campioană în România.

Rasmussen şi-a început cariera ca antrenor pentru juniori în 1990. A antrenat apoi timp de opt ani echipa daneză de club Lyngby HK. Ulterior a preluat echipa masculină suedeză Stavsten IF, iar din sezonul 2010/11 a devenit antrenorul echipei feminine daneze Roskilde Håndbold. Începând din 22 septembrie 2015, Kim Rasmussen antrenează echipa feminină românească CSM Bucureşti, înlocuind-o Mette Klit. Cu echipa din Capitală, a cucerit campionatul şi Liga Campionilor. La turneul Final Four de la Budapesta, CSM Bucureşti le-a învins pe Vardar Skopje şi pe Gyor.

De asemenea, Rasmussen a fost numit, pe 25 iunie 2010, antrenor principal al selecţionatei naţionale feminine a Poloniei, pe care a calificat-o apoi la Campionatul Mondial din 2013, după ce a învins Suedia în meciurile de baraj. În timpul campionatului din Serbia, el a condus Polonia până în semifinale, după ce a învins Franţa cu 22–21 în sferturile de finală. Polonia a terminat campionatul pe un surprinzător loc patru, fiind învinsă cu 30–26 în meciul pentru medalia de bronz de către echipa Danemarcei. Rasmussen n-a reuşit însă să califice Polonia la Jocurile Olimpice de la Rio.

Etichete: CSM Bucureşti, Kim Rasmussen

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE