Antrenorul unei echipe de handbal din Capitală, TRIMIS ÎN JUDECATĂ,după ce A VIOLAT mai multe fetiţe



Ion Ţibru, antrenorul unei echipe de handbal din Capitală, acuzat că ar fi violat mai multe minore, a fost trimis în judecată. Bărbatul este acuzat de 27 de violuri.

Antrenorul unei echipe de handbal din Capitala, TRIMIS IN JUDECATA,dupa ce A VIOLAT mai multe fetite
Antrenorul unei echipe de handbal din Capitală, TRIMIS ÎN JUDECATĂ,după ce A VIOLAT mai multe fetiţe
Foto: prosport.ro

Ion Țibru, antrenor la un club de handbal privat din Capitală, a fost trimis în judecată, miercuri, pentru săvârșirea a 27 de infracțiuni de viol și 3 infracțiuni de corupere sexuală a minorilor, față de șapte fete, cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani.

Ion Țibru a fost arestat preventiv la finele lunii iunie, fiind acuzat de procurori că ar fi violat cel puțin șapte sportive minore.

Potrivit unui comunicat al Parchetului Capitalei, citat de Româniatv.net, Ion Țibru, în prezent în vârstă de 65 de ani, în calitate de antrenor al unei echipe de handbal feminin pe care acesta a organizat-o, începând cu anul 2010, în cadrul unui club sportiv din municipiul București, a dobândit, de-a lungul timpului, autoritate și influență asupra mai multor componente ale echipei, minore cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani (persoane vulnerabile atât prin prisma vârstei, cât și prin prisma situațiilor personale și familiale).

În acest context, în perioada iulie 2013 — iunie 2015, profitând de împrejurările create în cadrul cantonamentelor pe care acesta le-a organizat la Costinești (iulie 2013 și iulie 2014) și Predeal (decembrie 2014) sau invitând fetele la locuința sa din București, sub diverse pretexte (în special, acela de a merge împreună la diverse școli pentru a împărți pliante pentru promovarea echipei de handbal), prin constrângere (de cele mai multe ori morală, dar și fizică), Ion Țibru a întreținut raporturi sexuale cu minorele.

O parte din aceste agresiuni au fost comise asupra unor minore în prezența altora. Una dintre fete le-a povestit părinților ce s-a întâmplat, iar aceștia au depus pe numele antrenorului o plângere la Poliție.

Ion Țibru a fost arestat preventiv în luna iunie 2015, el aflându-se și în prezent în arest. Dosarul se va judeca la Judecătoria Sectorului 6 București.

Etichete: antrenor, handbal, trimis în judecată, viol

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE