Anul viitor vor fi finalizate spaţii comerciale de 110.000 mp. Multe inaugurări de mall-uri



Anul 2017 se anunţă unul cu multe inaugurări de mall-uri şi alte tipuri de spaţii comerciale moderne în România, suprafaţa nouă finalizată fiind estimată între 110.000 şi 180.000 de metri pătraţi de către consultanţii imobiliari.

Piata constructiilor
Piaţa construcţiilor

"Proiectele de retail anunţate pentru 2017 totalizează aproximativ 110.000 metri pătraţi. Cu excepţia unei extinderi, respectiv AFI Cotroceni, toate proiectele vor fi construite în afara Capitalei", a declarat pentru News.ro, consultantul JLL, Andrei Drosu.

Potrivit datelor transmise de JLL, anul viitor fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) va livra cel mai mare volum de spaţii comerciale prin extinderea a două centre comerciale: Shopping Center Sibiu(circa 11.000 mp), şi Shopping City Galaţi(21.000 mp), dar şi prin inaugurarea Râmnicu Vâlcea Mall (27.900 mp).

Anul viitor mai este aşteptat a fi livrat Bistrita Retail Park, un proiect ce are o suprafaţă de 15.000 mp şi este deţinut de Ionuţ Dumitrescu, fondatorul companiei de consultanţă imobiliară Eurisko(care a fost cumpărată de agenţia imobiliară CB Richard Ellis – CBRE).

Un alt parc de retail care va fi inaugurat în 2017 va fi Prima Shops din Oradea şi va avea o suprafaţă de circa 10.000 mp.

Proiectul este dezvoltat şi deţinut de Oasis Retail & Development Consulting, un dezvoltator din Sibiu cu o experienţă de 14 ani pe piaţa centrelor comerciale din România.

Lucrările de construcţie ale parcului de retail din Oradea au fost demarate în luna octombrie, iar investiţiile în proiect se vor ridica la aproximativ 12 milioane de euro.

Anul viitor, grupul cu capital israelian AFI Europe România va extinde Afi Palace Cotroceni din Bucureşti cu o suprafaţă de 6.500 mp.

Potrivit datelor JLL, companiile Florisal şi Drusal vor inaugura anul viitor o galerie comercială cu o suprafaţă de 13.000 mp în cadrul ansamblului rezidenţial denumit Platinia din Cluj-Napoca.

În schimb, compania de consultanţă Colliers susţine că suprafaţa de spaţii comerciale care va fi livrată anul viitor ar putea ajunge la 180.000 mp, mai mare faţă de cea calculată de JLL, deoarece estimările pentru anumite proiecte diferă.

"Pentru 2017, volumul de spaţii comerciale este estimat la 180.000 mp, accentul punându-se pe oraşele mari precum Timişoara sau Cluj-Napoca, dar şi pe oraşe mai mici, precum Râmnicu Vâlcea sau Sibiu, unde sunt aşteptate noi livrări în următorii doi ani", a declarat coordonatorul departamentului de research al Colliers International, Mihai Pătrulescu.

Acesta a mai spus că se observă din ce în ce mai mult cum atenţia dezvoltatorilor se concentrează înspre proiecte de tip "retail park", pentru anul viitor fiind anunţate livrări de astfel de proiecte în oraşe precum Oradea, Satu Mare şi Bistriţa.

Potrivit Colliers, pentru anul 2017, volumul de spaţii comerciale livrat este estimat la 180.000 mp, în condiţiile în care vor fi finalizate parcurile de retail: Shopping City Satu Mare (18.000 mp) şi Prima Shops Oradea (10.000 mp), precum şi extinderi ale proiectelor existente Shopping City Sibiu (16.900 mp - extindere) şi Shopping City Galaţi (27.000 mp - extindere).

Stocul de spaţii comerciale livrat în România anul acesta a fost de 200.000 de metri pătraţi, nivel maxim după 2009, potrivit Colliers International.

Aproximativ jumătate din volumul livrat a fost în Bucureşti, unde stocul de centre comerciale a ajuns la aproximativ 1,16 milioane mp, din care aproape 40% în sectoarele 2 şi 3, care au devenit cele mai aglomerate din punct de vedere al mall-urilor.

Etichete: imobialiare, imobiliare 2017, inaugurari de mall-uri, mall-uri

0/3 COMENTARII
Geo
05 Dec 11:47
+0
VOTURI
-0
@Cris - adevarul e ca valoarea adaugata nu sta in "fabrici si uzine". Apara si acestea cand e cazul, daca exita cerere pt. produsele respective, daca e mai rentabil sa produci sau sa importi. Regulile capitalismului nu seamana cu ceea ce am trait pe vremea comunistilor. Tarile cele mai bogate nu au fabrici si uzine cu unele exceptii (atunci cand tehnologia lor nu poate fi replicata eficient in afara tarii respective). Fabricile sunt apanajul tarilor sarace. Mentalitatea ta e de muncitor prost platit. Nu s-ar construi mall-uri daca nu ar fi sufucienti oameni care sa-si permita sa faca cumparaturi acolo. Sunt multi saraci in Romania (tu ffind mai mult ca sigur unul dintre ei) dar si multi oameni cu bani, altfel nu s-ar mai construi atatea centre comerciale. E greu sa intelegi economia capitalista atunci cand nivelul tau de inteligenta si de cunoastere e scazut...
Doru
05 Dec 08:39
+0
VOTURI
-0
Pentru ca, idiotule, bunastarea locuitorilor unei tari nu sta neaparat in fabrici si uzine. Te-ai invatat sa fii sclav, sa te incolonezi dimineata si sa mergi in fabrica. S-au dus vremurile alea demult....Mall-urile, ca dealtfel si fabricile sunt facute de privati, nu de stat, iar acestia construiesc ce vor ei pe banii lor. Mall-urile sunt foarte cerute, pentru ca sunt foarte multi cumparatori. Inteleg ca tu esti sarac, probabil ca de-aia urasti mall-urile. Lucrand insa intr-o fabrica, vei trai prost si tot nu vei fi un client pentru mall. Indiferent daca cineva va construi fabrici sau nu, tu o vei duce tot prost, pentru ca asa te te-ai nascut, sarac si dobitoc !
Cris
04 Dec 22:10
+0
VOTURI
-0
De ce ar interesa pe cineva ca se umple Romania de mall-uri in loc de fabrici si uzine?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE