Anunţ al Ministerului Educaţiei privind Evaluarea Naţională: Nu se modifică baremul de la Matematică



Secretarul de Stat pe preuniversitar, Monica Anisie, a declarat că părinţii care au protestat joi la Ministerul Educaţiei au cerut anularea unui subiect de la proba de Matematică, însă ministerul nu a acceptat să modifice baremul.

Ministerul Educaţiei nu va schimba baremul de corectare de la proba de Matematică în cazul itemului 6 de la Subiectul I care a fost contestat de mai mulţi părinţi şi elevi. Secretarul de Stat pe învăţământul preuniversitar, Monica Anisie, a explicat că părinţii care au venit să protesteze joi la minister au cerut anularea respectivei cerinţe, scrie Mediafax.

Obligaţia mea era să-i invit pe părinţii care au venit să protesteze faţă de modalitatea în care a fost formulat punctul 6 de la Subiectul I. Aceştia reclamau nu atât greşeala din baremul de notare, adică nu şi-ar fi dorit neapărat să schimbăm baremul şi să spunem că este corect să luăm în calcul şi o altă variantă de răspuns, ci ar fi dorit să anulăm acest item pentru că au greşit copiii lor, care au dat ca răspuns rezultatul 8 în loc de 3. Specialiştii din cadrul Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) au discutat cu dumnealor, le-au explicat cum se formulează un subiect, le-au explicat modalitatea în care se contruieşte itemul, care este programa pentru examen şi le-au prezentat faptul că modelul pe care CNEEE l-a postat de un an de zile pe edu.ro conţine aceeaşi întrebare, numai că în loc să le ceară numărul de elevi care au obţinut nota nouă, anul acesta la Evaluarea Naţională le-au cerut numărul de elevi care au obţinut nota 5", a explicat Anisie.

Câţiva părinţi, alături de copii, s-au strâns joi dimineaţa la Ministerul Educaţiei, nemulţumiţi de punctul 6, subiectul I, de la proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, despre care spun ei că a fost unul neclar şi a încurcat elevii.

Însă, în opinia ministerului, punctul care a dus la discuţii „este complet formulat, enunţul este clar, fără ambiguităţi şi permite un singur răspuns corect", potrivit unui comunicat de presă remis miercuri.

Acesta conţine toate elementele necesare unui răspuns corect şi se referă la o diagramă care a mai fost prezentată în subiectele formulate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Tipul de diagramă în discuţie este inclus în modelul de subiect pentru Evaluarea naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a, anul şcolar 2014-2015", mai precizează Ministerul Educaţiei în comunicat.

În continuare, ministerul mai precizează că „itemul conţine legenda referitoare la reprezentarea numărului elevilor, legendă care este echivalentă cu identificarea prin axele de coordonate. În esenţă, acesta se referă la prezentarea unei dependenţe funcţionale (între notă şi numărul elevilor din clasă care au obţinut această notă), iar în cazul unei dependenţe funcţionale variabila se reprezintă pe axa orizontală (a absciselor)". Rezultatele de la Evaluarea Naţională se vor afişa vineri, 1 iulie, iar contestaţiile se depun în aceeaşi zi, între orele 16:00 - 20:00, urmând ca rezultatele finale să fie afişate în data de 5 iulie, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educaţiei.

Etichete: barem evaluare nationala matematica, barem matematica, EVALUARE NAŢIONALĂ 2016, evaluare nationala matematica, matematică, Ministerul Educaţiei

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE