Anunț al preşedintelui Consiliului Judeţean Ilfov: Substanţa folosită pentru dezinsecţie e iritantă



Președintele Consiliului Judeţean Ilfov a vorbit despre substanţa folosită pentru dezinsecţie. Acesta susține că nu este toxică, dar este iritantă.

dezinsectie
dezinsectie

intervenția sa a venit în contextul în care purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile, a anunţat că un echipaj chimic, biologic, radiologic, nuclear (CBRN) s-a deplasat la Popeşti-Leordeni, după ce joi seara mai multe persoane au sesizat la 112 că se simte un miros înţepător după dezinsecţia anti-ţânţari. El a adăugat că în urma verificărilor nu au fost detectate substanţe peste limitele admise.

„Marţi, 23 iulie, am reînceput în tot judeţul acţiunea terestră de combatere a ţânţarilor. Acţiunea cu numărul cinci anul acesta. Acţionăm, în medie, în 10 localităţi pe seară. În dimineaţa aceasta, în jurul orei 2,00, am primit un mesaj de la managerul public al judeţului, Irinel Scrioşteanu, care mă anunţa că sunt probleme cu dezinsecţia în Popeşti-Leordeni şi Berceni. Au fost oameni afectaţi de substanţa cu care se face dezinsecţia. La 112 a fost înregistrat un singur apel, iar când a ajuns ambulanţa nu a mai găsit pe nimeni. (...) Substanţa folosită nu este toxică pentru oameni, este iritantă. Am mai folosit Solfac şi anul acesta şi în anii trecuţi şi nu am avut astfel de situaţii”, a scris Petrache, pe Facebook.

El a informat că a oprit acţiunea de dezinsecţie şi a format o echipă complexă, împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare Ilfov şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov.

Potrivit lui Petrache, Consiliul Judeţean Ilfov anunţă acţiunile de dezinsecţie, prin comunicate de presă, postări pe pagina de Facebook şi înştiinţări către primării.

Etichete: dezinsecţie, Ilfov, iritanta, substanță, toxica

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h