ANUNȚ important privind Metroul din Drumul Taberei. TERMEN FINAL



Lucrările la Magistrala 5 de metrou vor fi finalizate în primul trimestru din 2019, a afirmat, luni, Dumitru Şodolescu, directorul general al Metrorex.

Metrou Drumul Taberei
Metrou Drumul Taberei

"Sistemul de automatizare este cel care condiţionează darea în exploatare a Magistralei 5. Pe de altă parte, nu trebuie să ne ascundem, lucrările se desfăşoară într-un ritm mai lent decât cel care ar trebui din cauza problemelor financiare pe care Astaldi le are, la nivel de grup. Cu toate acestea, în primul trimestru al anului viitor lucrările vor fi complet finalizate. Vor rămâne cel puţin două lucrări nefinalizate până la sfârşitul anului, respectiv legătura între Eroilor 1 şi Eroilor 2, şi legătura de la staţia Drumul Taberei cu tramvaiul 41. Tot în primul trimestru al anului viitor va fi finalizată şi la suprafaţă, toată zona. Poate finisajele să mai întârzie o lună, dar nu mai mult de atât", a subliniat Şodolescu.

Întrebat când va circula efectiv primul tren pe Magistrala 5 de metrou, şeful Metrorex a menţionat că în maximum 10 luni de la data când instanţa va da o sentinţă definitivă în procesul ce există pe rol cu societatea.

"Eu vă spun că în nouă luni de zile de la data când instanţa de judecată va da sentinţa definitivă vom semna contractul, după care urmează procedura de recepţie, de punere în funcţiune. Deci, haideţi să zicem 10 luni de zile. Nu avem nicio datorie contractuală faţă de Astaldi, nici pentru infrastructură, nici pentru finisaje. Avem datoria stabilită de instanţa de judecată, dar aşa cum am mai spus-o, un antreprenor, o asociere s-a gândit să finalizeze o investiţie sperând că poate instanţa îi va da nişte despăgubiri", a spus Dumitru Şodolescu.

Primul tronson al Magistralei 5 de metrou va avea o lungime de 6,871 kilometri, un depou şi zece staţii: Eroilor, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu (Drumul Taberei 34), Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiţei, Brâncuşi şi Râul Doamnei.

Valoarea lucrărilor pe secţiunea Râul Doamnei - Eroilor (PS Operă) este estimată la circa 3,12 miliarde de lei cu TVA. Constructorul tronsonului Eroilor-Drumul Taberei este consorţiul format din Astaldi (Italia), FCC (Spania), Delta ACM şi AB Construct (România).

Proiectul Magistralei 5 este finanţat din fonduri nerambursabile în cadrul programului Operaţional Sectorial - Transport 2007 - 2013 şi Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 - 2020. Magistrala 5 are trei secţiuni: Eroilor - Drumul Taberei, Eroilor - Iancului, respectiv Iancului - Pantelimon.

Etichete: Drumul Taberei, Metrorex, metrou, metrou drumul taberei

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE