Anunț oficial al Poștei Române. Toate subunitățile vor fi închise în aceste zile



Anunț oficial al Poștei Române. Toți românii care plănuiesc să meargă la Poștă în zilele următoare trebuie să știe acest lucru.

Posta Romana
Poşta Română
Foto: incomemagazine.ro
Toate subunităţile Poştei Române vor fi închise, în zilele de joi, vineri şi sâmbătă, informează instituţia într-un comunicat remis luni.


Joi este sărbătoare legală nelucrătoare (Adormirea Maicii Domnului), iar vineri şi sâmbătă au fost declarate libere prin decizia directorului general al Poştei, urmând ca recuperarea acestor două zile să se realizeze ulterior, până la data de 31 august 2019, prin prelungirea corespunzătoare a timpului de lucru, se menţionează în comunicat.

Ca urmare a programului anunţat, este posibil ca trimiterile poştale să înregistreze timpi mai mari de circulaţie, avertizează Poşta Română. 

Etichete: închise, joi, Poşta Română, subunitati, vineri

0/1 COMENTARII
Allison Howarts
20 Aug 18:09
+0
VOTURI
-0
Bună ziua, eu sunt Allison Howarts După ce am fost în relație cu Anderson ani de zile, s-a despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am făcut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu și ea mi-a sugerat că ar trebui să contactez mai degrabă o casetă de vrajă care m-ar putea ajuta să arunc o vrajă pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodată în vraja, nu am avut de ales decât să-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja și mi-a spus că nu este nicio problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja și surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am răspuns la apel și tot ce a spus a fost că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut să mă întorc la el, încât mă iubește atât de mult. Eram atât de fericit și m-am dus la el încât așa am început să trăim din nou fericiți împreună. De atunci, mi-am făcut promisiune că oricine știu că are o problemă de relație, aș fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casă de vrăji reală și puternică care m-a ajutat cu propria mea problemă. e-mail: ogagakunta@gmail.com puteți să-i trimiteți un e-mail dacă aveți nevoie de asistența sa în relația dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la +2348069032895
1) Vrăji de dragoste
2) Vrăji de dragoste pierdute
3) Vrăji de divorț
4) Vrăji de căsătorie
5) Vraja de legare.
6) Vrăji de rupere
7) Alungă un iubit trecut
8.) Doriți să vă promovați în vraja dvs. de birou / Loterie
9) doriți să vă satisfaceți iubitul
Contactați acest om grozav dacă aveți vreo problemă pentru o soluție de durată
ogagakunta@gmail.com

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE