Anunţul RADET cu privire la furnizarea CĂLDURII în Capitală. Ce trebuie să facă toţi bucureştenii



Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) anunţă luni, că la ora 17.00 a început furnizarea agentului termic pentru încălzire către consumatorii urbani din Municipiul Bucureşti. Prin efectuarea probelor la cald, în ultimele zile căldura s-a resimţit în sectoarele 2, 3, 4 şi parţial în sectoarele 1, 5 şi 6. După terminarea probelor, toţi consumatorii racordaţi la sistemul de termoficare vor beneficia de căldură, informează RADET.

RADET da drumul la caldura, incepand de luni
RADET dă drumul la căldură, începând de luni

"Vă precizăm că, din cauza inerţiei termice a sistemului de termoficare şi a clădirilor, căldura va fi resimţită treptat în apartamente, urmând ca în cursul zilei de 11 octombrie 2016 să fie la parametri normali. Punctual, pot apărea deficienţe în furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi căldură, care însă vor fi soluţionate cu celeritate. Clienţii RADET sunt rugaţi să deschidă vanele montate pe circuitul de încălzire din subsolul blocurilor, precum şi robineţii montaţi pe calorifere pentru a se realiza o încărcare şi o aerisire corectă a instalaţiei de încălzire", anunţă RADET.

Lipsa încălzirii la unele scări de bloc, poate fi cauzată de faptul că sunt asociaţii de proprietari care nu şi-au deschis vanele de la subsol urmare a solicitărilor venite de la locatari. Până în data de 10 octombrie, aproximativ 3.000 din totalul celor 10.500 de asociaţii de proprietari au solicitat amânarea furnizării agentului termic pentru încălzire.

În cazul lipsei căldurii, cetăŃenii sunt rugaţi să verifice cu prioritate lista cu datele asociaţiilor de proprietari şi a reprezentanŃilor legali (preşedinte asociaţie, administrator) care au solicitat amânarea furnizării agentului termic, publicată pe site-ul www.radet.ro – secţiunea „Starea sistemului", care va fi actualizată zilnic.

Decizia furnizării agentului termic pentru încălzire a fost luată cu respectarea prevederilor articolului 117 din H.G. 425/1994, potrivit cărora: "Începerea perioadei de încălzire pentru consumatorii de tip urban va avea loc după înregistrarea, timp de 3 zile consecutiv, între orele 18.00 - 6.00, a unor valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de +10°C sau mai mici, iar oprirea încălzirii se face după 3 zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10°C, între orele 18.00-6.00".

Pentru informaţii suplimentare, bucureştenii au la dispoziţie numărul de telefon: 031 - 9442.

Etichete: caldura parametri normali, caldura radet, RADET, RADET Bucureşti

0/8 COMENTARII
Popescu
12 Oct 10:41
+0
VOTURI
-0
Ce sa ii cereti lui Caine? Numele spune tot.

In alta ordine de idei, obligatoriu ar trebui sa-ti luam tie din bani, ca daca tu-ti permiti sa acorzi servicii nesolicitate, inseamna ca-ti permiti sa le si platesti. Daca stai la bloc, respecti regulile comunitatii. Vrei sa fii singur si independent, te duci la casa.

Apropo, ai repartitoare? E cea mai mare taranie faza cu repartitoarele, ca tu ti le inchizi dimineata cand te duci invartindu-te, iar pe timpul zilei vecinii care raman acasa iti incalzesc peretii...
Asta cum ti se mai pare, civilizatule?
Caine
11 Oct 16:03
+0
VOTURI
-0
ce sa ii cereti lui Ion ? numele spune tot.....in alta ordine de idei, caldura ar trebui pornita OBLIGATORIU, fara sa intrebam pe nimeni.Chiar in halul asta am ajuns, sa intrebam toti tractoristii care se incalzesc band tuica?Asta e problema de tara civilizata in 2016?
Ion
11 Oct 13:39
+0
VOTURI
-0
@Raw: daca majoritatea decid sa nu se dea drumul la caldura Conducerea Asociatiei de Proprietari trebuie sa execute. Iar conducerea este Presedintele, Administratorul executa. Asta unu la mana.
Al doilea la mana: Daca ai atat de multi bani de ce nu iti pui CT?
Iar partea cu trimisul in alte localitati mi se pare o prostie fara margini
Raw
11 Oct 12:17
+0
VOTURI
-0
@Ion: Daca nu iti permiti sa locuiesti in Bucuresti si sa platesti tot ce deriva din asta te muti frumos in Giurgiu, Oltenita, Frumusani, etc, unde costurile sunt mai mici. Nu e normal ca eu sau altcineva sa fim obligati sa stam in frig pentru ca x sau y nu pot sa isi plateasca intretinerea.
Ion
11 Oct 11:53
+0
VOTURI
-0
@Cris si Bucurestean voi nici nu ganditi inainte sa scrieti. Nu cunoasteti legislatie, nu cunoasteti nimica. Scrieti sa va aflati in treaba. Mai mult ca sigur nici nu locuiti in Bucuresti.
Pentru a amana pornirea caldurii intr-un bloc este nevoie de acordul a 50%+1 din locatari. Sunt multe blocuri unde preponderent sunt pensionari cu pensii mici dar si salariati cu salari mici. Daca se incepe cu caldura din Octombrie si tine pana in Aprilie valeu de buzunar.
Cris
11 Oct 07:27
+0
VOTURI
-0
Pensionarii stiu ca se incalzeste afara dupa ce dau aia drumul la caldura, iar temperatura agentului termic va fi maxima chiar in zilele calduroase ca tzeapa la factura sa fie la fel de maxima.
Bucurestean
11 Oct 01:32
+0
VOTURI
-0
Crapa-le-as capu' de calorifer la toti comunistii infecti de prin blocuri care nu vor sa se deschida caldura ca sa mai economiseasca ei 2 lei pentru 3 zile de stat in frig. Astia trebuie dati afara din blocuri, de ce sa ma imbolnavesc eu ca n-au ei bani dar vor sa stea in Bucuresti? Mars inapoi la taranoaia comunisti bashitzi, sa inghetati acolo cu turturi la gura!
Cris
10 Oct 21:29
+0
VOTURI
-0
Nimeni nu deschide nicio vana. In blocul in care locuiesc vanele sunt pazite de pensionari inarmati, pregatiti sa deschida focul.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE