Apă rece pentru locuitorii Sectorului 6, oferită pe stradă de Fundaţia "Din Suflet, Pentru Suflet"



Astăzi este cea mai călduroasă zi din acest an, la Bucureşti urmând să se înregistreze 37 de grade Celsius la umbră, însă bucureştenii vor resimţi o temperatură mult mai mare având în vedere poluarea şi gradul de aglomerare al oraşului. Deşi autorităţile locale au obligaţia de a lua măsuri de protejare a populaţiei împotriva caniculei, instalând corturi cu apă potabilă în stradă, locuitorii Sectorului 6 nu vor beneficia de astfel de servicii din partea Primăriei. Apa potabilă va fi oferită însă gratuit de voluntarii Fundaţiei "Din Suflet, Pentru Suflet", condusă de Ştefan Florescu. 

Potrivit meteorologilor, miercuri - 8 iulie 2015, este cea mai călduroasă zi din acest an, în Capitală fiind prognozate 37 de grade Celsius la umbră. Vremea caniculară şi depăşirea indicelui de temperatură-umezeală (ITU) de 80 de unităţi va da mari bătăi de cap bucureştenilor, astfel că autorităţile locale au luat măsuri de protejare a populaţiei instalând corturi cu apă potabilă distribuită gratuit în stradă. Nu acelaşi lucru se întâmplă însă şi în Sectorul 6. Chiar dacă administraţia locală susţine, într-un comunicat de presă, că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 a organizat patru puncte de acordare a primului-ajutor precum şi echipe de intervenţie destinate cetăţenilor afectaţi de caniculă, acestea funcţionează la sediile unor instituţii publice ale administraţiei locale, nefiind la îndemâna trecătorilor. 

"Primăria Sectorului 6 nu a amplasat corturi de prim ajutor, ci doar simulează că s-a achitat de această sarcină, comunicând că are 4 astfel de puncte, însă, acestea sunt, în fapt, sedii ale Autoritătii Locale! Aşadar, dacă cuiva i se face rău pe stradă şi trebuie să bea apă, e nevoit să facă un drum la Primărie", a remarcat Ştefan Florescu, preşedintele Fundaţiei "Din Suflet, Pentru Suflet". 

CITEŞTE ŞI 21 de persoane au leşinat, luni, pe străzile Capitalei. 

Potrivit Primăriei Sectorului 6, punctele de prim ajutor funcţionează la următoarele adrese:

- Cernişoara nr. 38 – 40, tel. 021/745.72.37;

- Floare Roşie nr. 7A, tel: 021/410.30.20, care funcţionează de luni până vineri în intervalul orar 08.00 – 16.30, 

- Aleea Istru 4, tel:037/620.32.96

- Calea Plevnei nr. 234, tel: 031.438.23.99, care funcţionează permanent

- Calea Plevnei nr.147-149, Biroul Unic al Primăriei Sectorului 6. Punctele vor fi funcţionale toată vara, în perioadele în care sunt anunţate temperaturi caniculare, dispunând de cadre medicale, climatizare, echipamente medicale, truse de prim ajutor, medicamente de primă urgenţă, tensiometre, informează administraţia locală. 

În absenţa corturilor stradale de prim ajutor pentru distribuirea apei potabile în Sectorul 6, Fundaţia "Din Suflet, Pentru Suflet" a preluat această sarcină, oferind GRATUIT tuturor trecătorilor apă plată rece îmbuteliată la toate corturile amplasate în Sectorul 6 pentru strângerea de semnături în vederea organizării unui referendum local pentru demiterea primarului Rareş Mănescu. 

"Voluntarii Fundaţiei Din Suflet, Pentru Suflet continuă să împartă apă plată rece, pe străzile din Sectorul 6, tuturor cetăţenilor care se confruntă cu temperaturile foarte ridicate din această zi! Vom fi alături de oameni şi vom veni în întâmpinarea nevoilor acestora, ori de cate ori au nevoie de noi", a anunţat pe Facebook preşedintele Fundaţiei, Ştefan Florescu. 

Etichete: căldură, caniculă, corturi anticaniculă, distribuite apa plata rece, fundatia din suflet pentru suflet, miercuri 8 iulie 2015, Sectorul 6, Ștefan Florescu

0/2 COMENTARII
Marius
08 Jul 14:42
+0
VOTURI
-0
Oare de unde are Stefan Florescu, angajat al primariei sectorului 4, cu un salariu de probabil 2500-3000 ron, bani de corturi, angajati care distribuie apa si care fac curatenie, logistica, propaganda in presa????
Probabil din salariu :)
Stefan Florescu pute a hotie de la 1 km.
Geo
08 Jul 14:38
+0
VOTURI
-0
B365.ro continua campania jegoasa de propaganda a comunistului pesedist Stefan Florescu, aspirantul penal la primaria sectului 6. Eu stau in sectorul 6 si nu vreau sa am primar un asemenea personaj abject. Florescu penalul, a reusit performanta unica sa fie urmarit penal pentru fapte de coruptie fara sa fie primar, va dati seama cum va fura daca ajung la primarie. Rusine b365, manifestati o josnicie incredibila prin propaganda mizerabila pe care o faceti acestui limbric.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h