Aproape 500 de copii cu arsuri grave ajung anual la spitalul "Grigore Alexandrescu"



Principala cauză a arsurilor la copii o reprezintă accidentele produse când au fost lăsaţi nesupravegheaţi, atrag atenţia medicii. Pacienţii cu arsuri reprezintă cele mai mari urgenţe medico-chirurgicale, anual aproape 500 de copii fiind internaţi în spitalul de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" cu arsuri foarte grave, pe mai mult de jumătate din suprafaţa corpului, a declarat profesorul Dan Enescu, managerul acestei unităţi sanitare.

Spitalul Grigore Alexandrescu
Spitalul Grigore Alexandrescu

"Anunal avem aproape 500 de copii care ajung la spital în stare foarte gravă, având arsă peste jumătate din suprafaţa corpului. Arsura este cea mai mare urgenţă medico-chirurgicală, este cel mai grav accident care i se poate întâmpla unui om, unui copil. Asta pentru că arsura se vede la suparfaţă, dar nu poţi să-ţi dai seama imediat de profunzime, îi calculezi suprafaţa, dar te păcăleşte dacă nu ai o experienţă corespunzătoare", a declarat, pentru News.ro, prof. Dr. Dan Mircea Enescu, preşedintele Societăţii Române pentru Arsuri Pediatrice şi preşedintele Workshop-ului Clubului European de Arsuri Pediatrice.

Cele mai multe dintre cazurile de arsuri la care cad victime copiii sunt accidente casnice, mai spun medicii.

"Din păcate, mulţi copii lăsaţi singuri în casă de părinţi devin victime ale incendiilor domestice sau se opăresc şi ajung la spital cu arsuri pe mai mult de jumătate din suprafaţa corpului, îngrijirea lor fiind o adevărată provocare pentru profesionişti. Workshop-ul Clubului European de Arsuri Pediatrice este o oportunitate foarte importantă pentru specialiştii care asigură tratarea copiilor care au suferit arsuri, oferind soluţii aplicate pentru principalele probleme din practica clinică şi care vor contribui, cu siguranţă, la creşterea calităţii îngrijirii copiilor cu arsuri din ţara noastră", a mai precizat dr. Enescu.

Potrivit profesorului Enescu echipa sa s-a confruntat cu situaţii extrem de grave şi a intervenit inclusiv pentru salvarea unui copil care avea arsă toatră suprafaţa corpului. A fost intubat mai bine de o spăptămână, iar mai bine de trei luni a stat în spital.

Medicii spun că, în general, spitalizarea este coroborată cu nivelul arsurii. Adică, 1% înseamnă o zi de spitalizare. La 100% şi ar fi o 100 de zile. Copilul a stat exact atât.

Profesorul Dan Enescu îndemnă părinţii să vină urgent cu copiii la spital în cazul unei arsuri, netratată arsura poate produce decesul victimei

"Se pierd litri de lichide şi neechilibrată, netratată corespunzător, copilul poate deceda rapid. Din cauza asta, pentru noi e foarte importantă fiecare secundă a timpului care se scurge de la arsură. Pielea este cel mai mare organ din corp, are 4 kg şi o mulţime de funcţii: imunitare, de protecţie, şi alte zeci de funcţii ultrasubtile, respectiv membrana care separă exteriorul de interior", a spus medicul.

Arsurile au fost a patra cauză de deces prin accidente neintenţionate în rândul copiilor cu vârste până la 14 ani, arată o statistică din 2012 a Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Etichete: arsuri, grigore alexandrescu, Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE