Aproape 90 de percheziţii în Bucureşti şi în 23 de judeţe într-un dosar de evaziune fiscală



Poliţiştii fac, marţi, aproape 90 de percheziţii în Capitală şi în 23 de judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul comerţului cu piese auto. Din mai 2015-până în prezent, reprezentanţii legali ai unei societăţi comerciale ar fi omis să evideţieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate.

Perchezitii in Bucuresti
Perchezitii in Bucureşti

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, fac 89 de percheziţii domiciliare la locuinţele unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale din Argeş, Mureş, Buzău, Caraş-Severin, Timiş, Alba, Constanţa, Mehedinţi, Neamţ, Covasna, Cluj, Braşov, Harghita, Arad, Bihor, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Prahova, Maramureş, Ilfov, Galaţi şi municipiul Bucureşti.

Acţiunea se desfăşoară în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

"Din cercetări a reieşit că, în perioada mai 2015-până în prezent, reprezentanţii legali ai unei societăţi comerciale cu profil de activitate comerţ cu piese auto ar fi omis în tot sau în parte să evideţieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate", anunţă Poliţia Română.

La acţiune participă poliţişti din cadrul Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Mureş, Buzău, Caraş-Severin, Timiş, Alba, Constanţa, Mehedinţi, Neamţ, Covasna, Cluj, Braşov, Harghita, Arad, Bihor, Vâlcea, Gorj, Olt, Dolj, Prahova, Maramureş, Ilfov, Galaţi şi DGPMB şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

Etichete: percheziţii, perchezitii bucuresti

0/4 COMENTARII
JosephPoota
14 Mar 11:45
+0
VOTURI
-0
Seriously all kinds of good advice!

how to take cialis with food buy cialis online cialis and cialis professional cialis generic
JosephPoota
13 Mar 21:38
+0
VOTURI
-0
Thank you, I like it.

legit place to buy cialis online buy cialis online cialis coupon codes discount cialis generic
JosephPoota
13 Mar 09:45
+0
VOTURI
-0
This is nicely expressed. !

quanto custa uma caixa de cialis buy cialis online precio de cialis mexico cialis without a doctor prescription
JosephPoota
12 Mar 09:35
+0
VOTURI
-0
Wow many of great facts!

cialis ОєО¬ОёОµ ОјО­ПЃО± П„О№ОјО· cialis generic cialis 10mg price cialis generic

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE