Asociaţia Suporterilor: Jandarmeria vrea să ne discrediteze. Marţi vom fi 2.000 în Piaţă



Marti, in Piata Universitatii, circa 2.000 de suporteri vor participa la proteste
Marți, în Piața Universității, circa 2.000 de suporteri vor participa la proteste

​Membrii Asociaţiei Suporterilor Români au declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că acuzele formulate de Jandarmerie la adresa lor sunt nişte invenţii, menite să-i discrediteze, scrie HotNews.

”Marţi e Ziua Unirii Mici şi suporterii din întreaga ţară şi-au anunţat prezenţa în Bucureşti. Va fi un protest paşnic, prin scandări şi mesaje. Vom purta însemne distinctive şi sperăm să fim prezenţi vreo 2.000 din toata tara", a anunţat Andrei Florin, membru al ASR, dar şi al Peluzei Cătălin Hâldan, galeria echipei Dinamo.

Reprezentantul Asociaţiei a mai declarat că acuzele la adresa suporterilor nu sunt justificate. ”Prin această acţiune dovedim că membrii unor galerii rivale pot sta la aceeaşi masă. Am decis să ne unim forţele şi mesajul nostru să se audă clar: fără violenţă”, a mai spus Andrei Florin.

Etichete: jandarmerie, protest, suporter

0/0 COMENTARII
EMY
23 ian 14:34
+0
VOTURI
-0

BRAVO!!! ASR. RADU.0007777 MAI BINE AI STERGE CE AI LA FUND SI DP SA VB OK!... BAFTA ASR.

radu77
23 ian 00:39
+0
VOTURI
-0

Va dau un sfat ultrasilor...nu mai l;uati bani de la USL, mai bine va luati BAC-ul!:))))

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h