Audierile miniştrilor propuşi de guvernul PSD-ALDE UPDATE



Cei 26 de miniştri ai Guvernului Grindeanu au început să primească, miercuri dimineaţă, avizul comisiilor parlamentare, audierile membrilor Cabinetului începând la ora 8.00 şi urmând să se încheie la ora 14.00.

Astazi au loc audierile ministrilor propusi de guvernul PSD-ALDE
Astăzi au loc audierile miniştrilor propuşi de guvernul PSD-ALDE
Foto: Agerpres

UPDATE. Pavel Năstase, propus la Ministrul Educaţiei Naţionale, a primit aviz pozitiv.

UPDATE. Florian Bodog, propus ministru al Sănătăţii, a primit aviz pozitiv.

UPDATE. Sevil Shhaideh a primit aviz pozitiv pentru Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi al Fondurilor Europene. De asemenea, aceasta va fi şi vicepremier.

UPDATE. Şerban-Constantin Valeca, propus pentru Ministerul Cercetării, a primit aviz favoravil de la comisia de specialitate, cu 21 de voturi pentru şi 13 împotrivă, acesta propunând ca bugetul anual pentru cercetare să aibă un plus de 15% -30%.

Şerban-Constantin Valeca, propunerea PSD pentru Ministerul Cercetării, este preşedinte al filialei din Argeş a Partidului Social Democrat, se află la al treilea mandat de senator, fiind cunoscut în spaţiul public, în special, ca antrenor de karate.

UPDATE. Petre Daea, propus în funcţia de ministru al Agriculturii, a declarat miercuri, în cadrul audierilor în comisiilor de specialitate din Parlament, că principalele sale priorităţi la minister în ceea ce priveşte "agricultura Ţării Româneşti" vor fi acordarea la timp a subvenţiilor pentru agricultori, reabilitarea sistemului de irigaţii pentru o suprafaţă de circa 2 milioane de hectare, dar şi dezvoltarea sistemului antigrindină. Daea a primit miercuri aviz pozitiv de la Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltarea rurală din Senat şi de la Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor cu 23 de voturi pentru, 11 împotrivă şi nicio abţinere.

UPDATE. Adriana Petcu, propusă la Ministerul Apelor şi Pădurilor, a primit, miercuri, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate.

UPDATE. Ionuţ Vulpescu a primit aviz pozitiv la Ministerul Culturii.

UPDATE. Augustin Jianu, în vârstă de 30 de ani, propus în funcţia de ministru al Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, a declarat miercuri, în cadrul audierilor în comisiile de specialitate din Parlament, că cel mai important proiect al său este interoperalizarea sistemelor informatice, astfel încât până la 1 decembrie 2018 toate sistemele informatice ale statului să fie interoperalizate. Augustin Jianu a primit aviz pozitiv de la comisiile parlamentare, cu 16 voturi pentru, 4 împotrivă şi nicio abţinere.

UPDATE. Marius Dunca a primit aviz pozitiv la Tineret şi Sport.

"Am fost numit politic, am fost demis politic. Timpul şi mass-media au dovedit că nu mă fac vinovat de absolut nimic. Atunci, o echipă de control a ANPC a fost înainte de incendiu la Colectiv, deoarece am primit o sesizare cu privire la preţul unei băuturi. Echipa comisariatului Bucureşti a ajuns la club, dar nu a găsit nici pe manager, nici pe patron, astfel că au lăsat o invitaţie pentru a se prezenta la sediul ANPC cu documentele necesare. Proprietarii nu au venit, nu au dat curs invitaţiei, astfel că luni urma ca inspectorii să meargă din nou la club. Atât putea face ANPC. Nu sunt inculpat în niciun proces, nu sunt acuzat de nimic, nu am nimic a îmi reproşa şi nici inspectorilor nu cred că le pot reproşa ceva, fiindcă au respectat întocmai prevederile legii", a declarat Marius Dunca după audiere, potrivit Mediafax.

UPDATE. Daniel Constantin, propus vicepremier şi ministru al Mediului, a fost avizat favorabil în comisiile reunite de specialitate, cu 17 voturi „pentru" şi 7 voturi „împotrivă", acesta precizând că "problema cea mai mare a României" o reprezintă deşeurile, ţara noastră riscând încă o procedură de infringement.

UPDATE. Gabriel Leş, propus la Apărare, a primit aviz pozitiv.

Gabriel-Beniamin Leş, propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Apărării, a fost avizat de comisiile reunite pentru apărare şi securitate naţională, cu 19 voturi pentru şi 11 împotrivă. Audierea lui Gabriel-Beniamin Leş s-a desfăşurat cu uşile închise, comisia pentru apărare votând şi în acest caz ca presă să nu aibă acces în sală.

UPDATE. Răzvan Cuc, ministrul propus pentru Transporturi, validat cu 37 de voturi pentru şi 12 împotrivă.

UPDATE. Carmen Dan, aviz pozitiv de la comisia de apărare pentru Ministerul de Interne.

Comisiile reunite de apărare au dat aviz pozitiv propunerii PSD pentru funcţia de ministru al Afacerilor Interne, Carmen Dan, cu 17 voturi pentru şi 11 împotrivă. Audierea s-a desfăşurat cu uşile închise, forul motivând că se ating subiecte de securitate naţională.

UPDATE. Ana Birchall, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, a primit, miercuri, avizul pozitiv al comisiilor reunite de Afaceri Europene (18 voturi "pentru" şi 7 "împotrivă").

Ana Birchall a susţinut că aderarea la Schengen rămâne un obiectiv de urmărit, văzut"ca simbol al nediscriminării Românilor în UE" şi a subliniat şi importanţa de realiza obiectivul de finalizare a MCV.

"Avem obligaţia să ne asigurăm că în orizontul de timp descris de preşedintele CE vom realiza obiectivul de finalizare a Mecanismului de Cooperare şi Verificare pe baza progreselor reale, evaluate corect, dar fără condiţionalităţi politice de orice fel", a mai spus ministrul delegat.

Ana Birchal a afirmat că principalul obiectiv al Românie în actualul context de securitate va trebui să fie acela de racordare la noile formule de cooperare consolidată care se vor contura la nivelul UE şi de participare activă la dezbaterile privind viitorul UE, în paralel cu o politică externă activă care să ţină seama şi de mutaţiile din lumea euro-atlantică.

Birchall a fost întrebată şi care va fi poziţia faţă de Republica Moldova, răspunzând că va susţine eforturile Republicii Moldova de aderare la UE pentru ca parcursul european al acesteia să fie ireversibil.

UPDATE. Mircea Titus Dobre, viitorul ministru al Turismului, a declarat miercuri, înla finalul audierilor în comisiile de specialitate din Parlament, că Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) va fi desfiinţată, urmând ca ministerul să preia toţi angajaţii. Dobre a primit aviz pozitiv miercuri de la comisiile parlamentare, cu 38 de voturi pentru, 8 împotrivă şi două abţineri.

UPDATE. Andreea Păstârnac, ministru propus la portofoliul pentru Românii de Pretutindeni, a fost avizată favorabil de comisiile parlamentare reunite de specialitate, cu 26 de voturi „pentru şi 13 voturi "împotrivă", aceasta afirmând în cadrul audierii că, în urma eforturilor diplomatice pe care le-a întreprins în urmă cu un an, Israel a fost unul dintre primele state care au ajutat medical pentru tratarea răniţilor de la Colectiv.

UPDATE. Teodor Meleşcanu, ministru propus al Afacerilor Externe a primi miercuri aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor, în favoare votând 29 de parlamentari, în timp ce 10 s-au exprimat împotrivă.

În timpul dezbaterilor din timpul şedinţei comisiilor reunite de Externe şi pentru românii de pretutindeni, Teodor Meleşcanu a spus că, la alegerile prezidenţiale din 2014, când deţinea funcţia de ministru de Externe, a făcut tot ceea ce se putea pentru creşterea numărului românilor din străinătate care să voteze în cel de-al doilea tur.

"Am făcut to ceea ce mi-a stat în putinţă, fără a încălca în niciun fel legea, ca numărul de români care participă la alegeri să crească pentru a avea o idee foarte clară. În primul tur au votat la alegerile prezidenţiale 165.000 de oameni în secţiile din străinătate. În turul doi, datorită şi datorită măsurilor pe care le-am luat, au votat 325.000 de români, ceea ce înseamnă o creştere", a afirmat Meleşcanu, potrivit Mediafax.

UPDATE. Florin Nicolae Jianu, ministrul propus pentru IMM, validat cu 42 de voturi pentru şi 8 împotrivă.

Florin Jianu s-a axat, în discursul său prezentat parlamentarilor, pe activitatea şi măsurile întreprinse în perioada în care a mai fost ministru pentru IMM şi Mediul de Afaceri, precizând că îşi propune să continue reformele începute atunci.

„O să adaug un nou program, un program privind dezvoltarea de branduri si internationalizarea afacerilor romanesti", a declarat Florin Jianu.

UPDATE. Toma-Florian Petcu, ministrul propus pentru Energie, validat cu 40 de voturi pentru şi 17 împotrivă.

UPDATE. Mihaela Virginia Toader propusă în funcţia de ministrul delegat pentru Fonduri Europene a primit, miercuri, aviz pozitiv din partea comisiilor de Afaceri Europene (18 voturi "pentru" şi 8 "împotrivă")

Mihaela Toader a afirmat că îşi propune un grad de absorbţie al banilor comunitari de 100% până în 2023.

"Să avem un an excepţional. Sunt Mihaela Toader. Am doi copii. (...) În ultimele 4-6 luni am fost acasă. Avem bucuria de a mai avea încă un copilaş, dar nu am pierdut legătura cu colegii din minister. (...) Accept această provocare chiar dacă ea va însemna mai puţin timp alături de familia mea şi mai mult timp alături de dumneavoastră", a spus Mihaela Toader.

Toader a afirmat că avem nevoie nu numai de cele 32 de miliarde de euro fonduri europne, dar şi de "suflul şi modul în care aceste fonduri ne pot schimba nouă mentalitatea".

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene a spus că îşi propune un grad de absorbţie de 72,5% până 2020 şi 100% până în 2023, afirmând că actualul exerciţiu financiar "ne arată că se poate".

UPDATE. Ministrul propus pentru Economie, Alexandru Petrescu, primul ministru validat (40 de voturi pentru şi 17 împotrivă)

În discursul său prezntat parlamentarilor, Alexandru Petrescu a spus că obiectivul său prioritar este trecerea de la industriile intensive la industriile inovative, explicând că „se impune ca element central reindustrializarea României".

„Companiile aflate în dificultate - CE Hunedoara, CE Oltenia sau Oltchim - nu se vor închide, ci vor urma un model de restructurare şi reorganizare asemănător celui de la Hidroelectrica", a precizat ministrul propus pentru Economie.

..............................................

Avizul comisiilor parlamentare este doar unul consultativ însă preşedintele PSD, Liviu Dragnea a anunţat că cei care nu vor trece testul comisiilor nu se vor regăsi în componenţa finală a Guvernului.

După finalizarea audierilor, plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului începe şedinţa la ora 15.00, pentru ca Sorin Grindeanu să solicite votul de încredere al Parlamentului pentru lista miniştrilor şi programul de guvernare. Pentru învestire este necesar votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Liviu Dragnea a anunţat, vineri, că PSD şi ALDE au convenit ca, după şedinţa în care guvernul Grindeanu va primi, foarte probabil, votul de învestitură, noul cabinet să depună jurământul în faţa preşedintelui Klaus Iohannis miercuri, la ora 19, iar prima şedinţă de Guvern să aibă loc la ora 21. În aceeaşi, Administraţia Prezidenţială a anunţat, prin intermediul purtătorului de cuvânt Mădălina Dobrovolschi, că preşedintele Iohannis este de acord, "în principiu", ca Guvernul Grindeanu să depună jurământul pe 4 ianuarie.

Etichete: guvern Sorin Grindeanu, miniştri sorin grindeanu, Sorin Grindeanu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h