Ateliere pentru copii şi familii, organizate în Bucureşti



Asociația Da'DeCe organizează, în această toamnă, o serie de ateliere pentru copii şi familii.

Ateliere pentru copii si familii, organizate in Bucuresti
Ateliere pentru copii şi familii, organizate în Bucureşti
Foto: Asociaţia Da'DeCe

Cele mai noi programe ale Asociației Da'DeCe, adresate familiilor și școlilor, desfășurate pe stradă, în cel mai prietenos spațiu din București (Seneca Anticafe) sau la sediul instituțiilor de învățământ includ o plimbare pe Calea Victoriei, dar şi ateliere de poveşti, filosofie sau pentru a face ceva deosebit din hârtie.

Programe pentru familii:

Poveștile orașului la Da'DeCe Calea Victoriei

Dacă vreți să cunoașteți împreună cu reprezentanţii Asociației Da'DeCe secretele câtorva dintre clădirile de pe cea mai importantă stradă a Bucureștiului, sunteţi aşteptaţi până pe 16 octombrie să vă plimbaţi împreună pe Calea Victoriei. Evenimentele din cadrul proiectului Da'DeCe Calea Victoriei se adresează copiilor de 8 – 12 ani și se desfășoară sub formă de întâlniri de sfârșit de săptămână în perioada 15 septembrie – 16 octombrie 2015: în fiecare vineri după amiaza şi sâmbătă dimineața, câte 3 ore (dintre care o oră traseul cultural pe Calea Victoriei), urmate de ateliere desfășurate în spaţiul Biblio Lounge a Filialei Ion Creangă a Bibliotecii Metropolitane (strada Christian Tell, nr. 10). Programele sunt susținute de către membrii asociațiilor Da'DeCe și De-a arhitectura, iar participarea este gratuită.

Da'DeCe Calea Victoriei este un program finanțat de ARCUB prin programul cultural "Ești București" 2015.

Mai multe aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/dadece-calea-victoriei/

Ateliere de creație la Minimest

În cadrul festivalului Minimest (http://www.animest.ro/minimest-2015.aspx) vor fi organizate două ateliere de creație inspirate de filmele de scurt metraj din cadrul competiției. Astfel, sâmbătă, 10 octombrie și duminică, 11 octombrie, începând cu ora 11.30, la Cinema Studio, copiii sunt invitați să creeze colaje cu personaje din filme, fiind inspirați de prietenie și de călătorie ca teme care apar în filmele abia vizionate. Accesul este gratuit, fără înscriere, în limita locurilor.
Mai multe detalii aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/minimest-2015/

Un nou Joc în verde!

Spectacolul de teatru pentru familii cu copii de 1-3 ani, Joc în verde, se desfășoară în zilele de duminică, 18 și 25 octombrie, ora 18.00, la Diverta Piața Romană (Piața Romană, nr. 5, București).

Nu doar natura, ci și obiectele din grădină sunt pentru copil un prilej de descoperire a lumii: prin sunete, forme, culori. Cu cât sunt mai simple și mai naturale, cu atât lucrurile îndeamnă mai mult la joc și stimulează mai complex creativitatea, mai ales primăvara, când cerul și pământul vibrează, iar grădina înverzește. Cu gândul la înnoirea naturii și la jocul copiilor, s-a creat un Joc în verde.

Spectacolul este regizat de Daniela Mișcov, iar interpreta unică, prietena jucăușă a copiilor, este actrița Ana Maria Calița.

Mai multe detalii aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/joc-in-verde/

De-a povestea, un nou atelier pentru copii din 17 octombrie

De-a povestea este un nou tip de atelier de poveste pentru copiii de la 2 la 6 ani și pornește de la textele unor povești vechi românești din culegerea Povești din calendar, de Iulia Iordan, cu ilustrații de Veronica Neacșu, în curs de apariție la Editura Vellant. Programul se desfășoară la Seneca Anticafe, strada Arhitect Ion Mincu, nr. 1, și începe pe 17 octombrie. Atelierele De-a povestea îi vor conduce pe copii într-o lume de demult prin intermediul lecturii ludice și participative.

Povestea o vor spune deopotrivă cuvintele și mâinile pentru că de fiecare dată lectura va fi pusă în scenă, fie prin intermediul explorărilor senzoriale, a diverselor tehnici artistice sau chiar prin diverse tipuri de teatru.

Volumul "Povești din calendar" este o culegere de douăzeci și două de povești vechi românești selectate din culegeri de folclor de o deosebită calitate etnografică, douăzeci și două de texte vechi românești necunoscute publicului larg, prezentate într-un limbaj simplu, dar fidel în același timp. Structura generală a culegerii este dată de împărțirea pe luni, pornind de la calendarul popular și precedate de o introducere prin intermediul căreia autorul cărții își invită cititorii într-o lume aparte.

Mai multe detalii aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/de-a-povestea/

Noi ateliere de filosofie pentru copiii de 6 – 10 ani, începând cu 31 octombrie

"De când ne știm, avem cu toții multe întrebări, unele la care nu am găsit răspuns deși am tot căutat. Haideți la atelierele de filosofie să găsim și mai multe! Să le întoarcem pe toate fețele și să auzim ce fel de întrebări își pun cei din jur, să căutăm răspunsuri și să vedem dacă întrebările noastre au sens și ce fel de sens. Pentru că a te întreba înseamnă a filosofa.

Atelierele de filosofie au fost lansate cu un succes neașteptat în noiembrie 2014 și au abordat teme precum curajul, sufletul, mintea sau cuvintele. Începând cu luna octombrie, vă așteptăm la Seneca Anticafe (strada Arhitect Ion Mincu, nr. 1, București) unde vă pregătim teme și povești noi. Fiecare atelier este alcătuit dintr-o parte de poveste și discuții și una de bricolaj, unde copiii inventează propriile povești, limbaje, cărți pop-up, personaje etc", anunţă organizatorii, într-un comunicat remis B365.ro.

Mai multe detalii aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/ateliere-de-filosofie-pentru-copii/

Programe pentru școli și grădinițe:

Povești din hârtie, atelierul de miercuri adresat claselor primare

"Cum ar fi lumea fără hârtie? Cum ar fi viața ta fără obiectele tale din hârtie? Ce s-ar întâmpla cu poveștile? Sunt întrebări pe care ni le vom pune împreună la atelierul Povești din hârtie, începând cu luna octombrie, în fiecare miercuri dimineața de la ora 10, la Seneca Anticafe (strada Arhitect Ion Mincu, nr. 1, București), un loc frumos plin de povești, dar și de alte lucruri folositoare pe care vă invităm să le descoperim împreună. Povești din hârtie este un nou tip de atelier adresat claselor primare din București și împrejurimi și are ca temă hârtia și istoria ei, pe de o parte, și responsabilitatea noastră față de mediu pe de altă parte.

Atelierul va îmbina povestea cu bricolajul, copiii putând să asimileze multe informații interesante într-un mod ludic și creativ", mai precizează Asociaţia Da'DeCe.

Mai multe detalii aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/povesti-din-hartie/

Cursuri pentru grădinițe și școli

Asociaţia mai organizează trei tipuri de cursuri ce se vor desfășura de-a lungul anului școlar, la sediul instituției de învățământ (grădiniță, școală, afterschool): Curs de istoria artei pentru copii; Ateliere de filosofie pentru copii; Lumea prin muzică şi artă.

Mai multe detalii aici: http://www.asociatiadadece.ro/program/cursuri-pentru-gradinite/

Etichete: ateliere copii, calea victoriei

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE