Atentat cu bombă, dejucat în Germania. Trei persoane au fost REŢINUTE



Autorităţile din Germania au reuşit să prevină un atac terorist care viza unul din aeroporturile ţării. Trei suspecţi au fost reţinuţi în acest caz, iar poliţiştii sunt pe urmele unui al patrulea, după o operaţiune teroristă desfăşurată în apropiere de Dresda.

Atentat cu bomba, dejucat in Germania
Atentat cu bombă, dejucat în Germania

Cei trei sunt suspectați că ar avea legături cu sirianul Jaber Albakr, 22 de ani, suspectat de planificarea atacului, care a fugit în timpul raidului poliției.

Doi bărbați au fost arestați la gara din centrul orașului, iar cel de-al treilea în apropierea apartamentului vizat de forțele speciale ale poliției.

"Explozivi foarte puternici au găsiți în apartamentul din orașul Chemnitz", a afirmat poliția din landul Saxonia pe Twitter, adăugând a fost nevoie de evacuarea mai multor persoane din cartierul Fritz-Heckert-Gebiet ca măsură de precauție, relatează Reuters.

Tom Bernhardt, purtător de cuvânt al Biroului de Investigaţii Criminale: „Am primit un pont de la Serviciul de Infomaţii Interne că există suspiciunea unui atac cu bombă. Am luat imediat măsuri. Am reuşit să intrăm în apartamentul respectiv, a existat o explozie scurtă, care s-a produs în timpul operaţiunii noastre de pătrundere în apartament, nu a avut nicio legătură cu suspectul. Am cercetat apartamentul şi împrejurimile şi am găsit substanţe, nu în cantităţi mari, dar cel puţin suntem în măsură să spunem că aici erau depozitaţi explozibili. Investigaţia va arăta despre ce substanţe este vorba".

Etichete: atentat cu bombă germania, atentat germania, terorişti germania

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE