Atenţionare de călătorie pentru Belgia: Traficul, perturbat din cauza GREVELOR



Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Belgiei că în cadrul Societăţii Belgiene de Căi Ferate vor avea loc greve „prin rotaţie”, care vor afecta, în principal, zonaValoniei, începând cu ziua de duminică, 18 octombrie 2015, orele 22.00 şi până marți, 20 octombrie 2015 (ultimul tren).

Atentionare de calatorie pentru Belgia: Traficul, perturbat din cauza GREVELOR
Atenţionare de călătorie pentru Belgia: Traficul, perturbat din cauza GREVELOR

Va fi afectat şi traficul feroviar internaţional. Astfel, luni, 19 octombrie 2015, niciun tren "Thalys" nu va circula între Bruxelles şi destinaţiile din Germania, iar trenurile "ICE", care asigură legătura tot cu Germania, vor fi suspendate. Marţi, 20 octombrie 2015, vor fi afectate anumite trenuri ce asigură legătura cu Olanda, Franţa şi Germania. Trenurile "EuroCity" vor suferi, de asemenea, anumite perturbări.

Garniturile de tren de pe rutele reţelei feroviare belgiene, ce pot să asigure corespondenţa cu un tren internaţional, vor putea, de asemenea, să fie perturbate. Pentru informaţii actualizate se recomandă accesarea paginii oficiale web a SNCB - http://www.belgianrail.be/fr/actualite/greve-19-20-octobre.aspx.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte pagina de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă" (disponibilă gratuit în „App Store" şi „Google Play"), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale.

Etichete: atentionare calatorie, belgia, trafic perturbat

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE