Aterizare de urgenţă pe aeroportul Otopeni a unui avion cu 254 de pasageri la bord



Un avion Boeing 787 care venea de la Oslo şi se îndrepta spre Doha a aterizat de urgenţă pe aeroportul Otopeni, după ce pilotul a anunţat o defecţiune tehnică, au precizat reprezentanţii aeroportului Otopeni.

"Vorbim de cursa Qatar Airways de la Oslo către Doha. Pilotul a sesizat nefuncţionarea unui motor şi a trebuit să zboare în siguranţă cu celălalt motor pentru că vorbim de o aeronava de tip Boeing 787 Dreamliner, aceasta a putut opera în siguranţă cu un singur motor. A făcut zona în apropiere de Bucureşti pentru a consuma cât mai mult astfel încât aterizarea să fie mai uşoară, cu mai puţin kerosen la bord. A aterizat la ora 14.08. Aeronava avea la bord 254 de pasageri, plus membrii echipajului care sunt în acest moment în siguranţă la sol, în grija companiei aeriene respective care are reprezentanţi pe Aeroportul Henry Coanda. În funcţie de decizia companiei aeriene se va şti exact ce se va întampla mai departe cu aceşti pasageri, dacă se va trimite o altă aeronava, dacă va fi reparată această aeronava sau altă decizie pe care o pot lua managerii companiei aeriene", a declarat Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Aeroporului Otopeni, potrivit Mediafax.

Reprezentanţii aeroportului Oropeni au precizat că a fost o aterizare de urgenţă tehnică şi că în astfel de situaţii , conform procedurilor standard, se creeaza un dispozitiv pe aeroport din care fac parte pompieri , ambulanţe şi personal special desemnat pentru a interveni în astfel de situaţii.

Etichete: aterizare de urgenta, aterizare de urgenta otopeni, avion otopeni, Otopeni

0/2 COMENTARII
un altul
11 Jul 13:49
+0
VOTURI
-0
Nu puteati pune o poza cu un boeing 787? Sau macar de la compania Qatar? Amatorism mediocru!
Cris
09 Jul 22:57
+0
VOTURI
-0
Adica avionul ala avea suficient kerosen sa ajunga pana la Doha, dar l-a consumat in doua-trei invarteli pe deasupra Bucurestiului, nu?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE