Au fost reținuți autorii jafului de la Raiffeisen Bank. Unul din ei a vrut să se sinucidă



Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii bucureșteni, pentru jaful de anul trecut de la filiala Raiffeisen Bank din Olteniței. Unul dintre ei a încercat să-şi dea foc când a ajuns poliţia la uşă.

Hoti cu cagule
Hoţi cu cagule
Foto: rtv.net

Bărbații, în vârstă de 24 şi 25 de ani, vor fi prezentați astăzi instanţei de judecată cu propunerea de arestare pe 29 de zile, informează Poliţia Capitalei. 

Jaful a avut loc anul trecut în decembrie, când bărbații au intrat în sediul băncii, înarmaţi cu arme albe şi purtând cagule şi mănuşi, au intrat în unitatea bancară miercuri, în jurul orei 17.20., moment în care în sediu se aflau trei angajate şi o clientă.

După ce au agitat cuţitele în mod ameninţător, hoţii le-au atras atenţia celor patru femei să nu se opună şi să nu apese butonul de panică. Aceştia au luat din două sertare mai multe pachete de bani, lei şi valută în valoare totală de 41.000 de lei şi apoi au fugit.

Sediul Raiffeisen situat pe Şoseaua Olteniţei nr. 254 nu avea pază umană, în condiţiile în care, din anul 2010, potrivit legii, băncile nu mai au această obligaţie.

Bărbații au făcut tot posibilul pentru a nu fi depistați: au ars hainele și cagulele utilizate la jaf, nu au mai păstrat legătura între ei. 

Etichete: arestaţi

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE