Au început lucrările la noul spital ultramodern de urgență pentru copii Victor Gomoiu



Au început lucrările la noul corp de șase etaje al Spitalului Clinic de Copii Victor Gomoiu, primul spital universitar de urgență pentru copii construit în București în ultimii 30 de ani. Demararea lucrărilor a fost marcată, vineri, de vizita premierului Victor Ponta și a primarului general Sorin Oprescu.

Noul corp de șase etaje al Spitalului Victor Gomoiu va fi construit lângă clădirea existentă, veche din 1927. Spitalul va fi dotat cu aparatură și echimante medicale de ultimă generație, iar suprafața construită se va extinde astfel până la 19.260 de metri pătrați. Costul estimat al lucrării este de 169 milioane de lei (37 de milioane de euro) fără TVA, iar durata execuției lucrărilor este de 21 de luni. Fondurile provin exclusiv din bugetul Primăriei Capitalei. 

Premierul Victor Ponta și primarul general Sorin Oprescu au vizitat, vineri, șantierul cu prilejul începerii lucrărior de extindere a spitalului. Cei doi au inspectat șantierul și au așezat, formal, piatra de temelie la fundația noii clădiri.  

"Vreau sa le multumesc ca m-au invitat la pornirea constructiei, este  un proiect la Primariei Capitalei. Eu am un dublu rol aici. In primul rand, sa felicit proiectul pentru ca e primul in Bucuresti, dupa 1989. De asemenea, rolul meu de aici este să fiu sigur că avem necesarul de medici, asistente și personal. Așa încânt în cele 21 de luni să fim gata ca în ziua când se deschide efectiv spitalul să fie și funcțional", a spus premierul Victor Ponta. 

Pentru ca noua extensie a spitalului Victor Gomoiu să poată fi funcțională, vor fi necesare încă 250-300 de cadre medicale. Astfel, numărul de medici va crește de la 35 la 100, iar în total, spitalul va fi deservit de 450-500 de cadre medicale, de la 250 în prezent, potrivit Doinei Pleșca, manager al spitalului. 

"Va fi al doilea spital de urgență pentru copii din București. Se află, în primul rând, într-o zona strategica din punct de vedere al drumului salvarilor, pentru a deservi regiunea de est și regiunea de sud a Capitalei. Aici se va desfășura chirurgie de înaltă tehnicitate, chirurgie pe creier, chirurgie pe cord și așa mai departe. L-am invitat pe premier că a purtat noroc și a înțeles că primul care ar trebui să se miște este Bucureștiul și eu îi mulțumesc mult că se apleacă pe o serie întreagă de probleme", a spus Primarul General Sorin Oprescu.

Numărul sălilor de operație aparținând spitalului Gomoiu va crește după finalizarea noii construcții, de la 2 existente, la 10, incluzând câte două săli noi de Chirurgie și Ortopedie și patru săli noi de Cardiologie. Numărul paturilor va crește și el, de la 159 la 278.  

Și clădirea existentă a spitalului din apropiere de Piața Muncii, construită în 1927, va fi modernizată. Clădirea care are valoare arhitecturală va fi consolidată și restaurată, urmând să fie legată de corpul nou printr-o pasarelă de sticlă și va deveni un centru de formare profesională pentru studenți, rezidenți, specialiști, găzduind săli de curs, de conferințe, biblioteci, laboratoare.  

O construcție asemănătoare are loc în București și la Spitalul de Ortopedie și Traumatologie Foișor Foișor. Lucrările au început aici în martie 2013, în prezența primarului Sorin Oprescu. Unitatea medicală va trece printr-un amplu proces de extindere, reconstructie si modernizare, în valoare totală de 32 de milioane de euro, bani din bugetul Primăriei Capitalei. 

Etichete: lucrari Spitalul Clinic pentru Copii "Victor Gomoiu", realitatea, spitalul victor gomoiu

0/76 COMENTARII
Jameslek
15 Oct 15:43
+0
VOTURI
-0
write my essay custom essay our website custom essay writing
Speedycash
10 Oct 12:16
+0
VOTURI
-0
cash loan Your Domain Name bad credit payday loans direct lenders payday bad credit loan
Jameslek
25 Sep 05:05
+0
VOTURI
-0
Continued real payday loans online
Jameslek
21 Sep 22:46
+0
VOTURI
-0
payday loans online no credit check
Charlesgub
13 Sep 15:47
+0
VOTURI
-0
wh0cd8320916 cymbalta how can i order prednisone prednisolone online
MichaelCob
13 Sep 14:57
+0
VOTURI
-0
wh0cd8835206 where can i buy elimite albuterol inhalers
Mikenat
13 Sep 12:06
+0
VOTURI
-0
live sex chat college essay writing service reviews
Charlesgub
12 Sep 11:46
+0
VOTURI
-0
wh0cd7586177 elocon cream over the counter
MichaelCob
12 Sep 05:31
+0
VOTURI
-0
wh0cd8100491 cytotec cephalexin cytotec
MichaelCob
11 Sep 08:11
+0
VOTURI
-0
wh0cd5896268 sildenafil citrate over the counter
MichaelCob
09 Sep 04:42
+0
VOTURI
-0
wh0cd5896245 prednisone 20 mg without prescription
MichaelCob
07 Sep 03:56
+0
VOTURI
-0
wh0cd4426756 celexa neurontin online
MichaelCob
05 Sep 12:40
+0
VOTURI
-0
wh0cd2957267 baclofen flagyl 400 mg retin-a
AaronHom
03 Sep 21:41
+0
VOTURI
-0
wh0cd1855176 generic zithromax azithromycin stromectol suhagra online
Bennylit
03 Sep 06:31
+0
VOTURI
-0
wh0cd598426 buy avana suhagra amoxil
MichaelCob
02 Sep 22:41
+0
VOTURI
-0
wh0cd745383 buy azithromycin viagra adalat
MichaelCob
02 Sep 07:31
+0
VOTURI
-0
wh0cd238731 ivermectin for sale antibiotics zithromax
MichaelCob
02 Sep 00:56
+0
VOTURI
-0
wh0cd18310 prednisone cialis cost of lasix
Charlesgub
31 Aug 18:20
+0
VOTURI
-0
wh0cd37194 Lipitor Price generic nexium crestor pharmacy
AaronHom
31 Aug 17:32
+0
VOTURI
-0
wh0cd887304 celexa allopurinol purchase clomid online
AaronHom
31 Aug 09:22
+0
VOTURI
-0
wh0cd593412 cymbalta nexium w/o prescription
Kennethpinna
27 Aug 20:22
+0
VOTURI
-0
wh0cd959889 furosemide 20 mg tab
AaronHom
27 Aug 03:06
+0
VOTURI
-0
wh0cd18016 BUY SILDALIS Rogaine Hair Regrowth
Charlesgub
23 Aug 15:19
+0
VOTURI
-0
wh0cd515213 generic benicar where to buy propecia buy abana famvir coreg erythromycin clindamycin
AlfredCaT
23 Aug 07:23
+0
VOTURI
-0
wh0cd486599 lasix price hydrochlorothiazide prices where to buy benadryl
Charlesgub
23 Aug 02:58
+0
VOTURI
-0
wh0cd900 zyvox decadron 4 mg tablets dipyridamole
Bennylit
22 Aug 15:13
+0
VOTURI
-0
wh0cd515229 buy strattera cost of abilify advair diskus 250 full article acyclovir 800 mg retin a cream buy zithromax without prescription allopurinol
Kennethpinna
21 Aug 16:10
+0
VOTURI
-0
wh0cd441740 combivent lozol buy imodium decadron iv to po conversion buy lynoral
Kennethpinna
21 Aug 04:03
+0
VOTURI
-0
wh0cd911208 purchase neurontin cheap sildenafil
Charlesgub
21 Aug 00:40
+0
VOTURI
-0
wh0cd131620 trazodone price colchicine online triamterene arimidex price generic stromectol levitra flagyl
Charlesgub
20 Aug 20:12
+0
VOTURI
-0
wh0cd968455 cost of prograf get the facts lotensin minocycline acne hair loss cream
AlfredCaT
20 Aug 03:30
+0
VOTURI
-0
wh0cd58144 prograf generic keppra xr feldene
Charlesgub
09 Aug 22:16
+0
VOTURI
-0
wh0cd205094 bentyl aleve 500 mg recommended reading order antibiotics tetracycline no prescription isoptin
AlfredCaT
09 Aug 15:13
+0
VOTURI
-0
wh0cd160241 buy propecia buy prednisone diflucan
Charlesgub
09 Aug 10:32
+0
VOTURI
-0
wh0cd674556 buy sildenafil citrate trazodone diflucan clomid buy revia vardenafil online
Kennethpinna
08 Aug 04:19
+0
VOTURI
-0
wh0cd629716 Buy Lisinopril homepage CLINDAMYCIN 300 MG
Charlesgub
06 Aug 09:19
+0
VOTURI
-0
wh0cd348202 toradol rocaltrol prescriptions Rimonabant Without A Prescription
Charlesgub
06 Aug 07:34
+0
VOTURI
-0
wh0cd274729 hyzaar dilantin iv to po conversion viramune diabecon online diabecon
AlfredCaT
05 Aug 06:37
+0
VOTURI
-0
wh0cd744196 clindamycin 300 mg
Bennylit
04 Aug 19:54
+0
VOTURI
-0
wh0cd450299 triphala imdur generic equivalent duphaston grifulvin v dramamine tablets digoxin cardizem generic shatavari
Charlesgub
04 Aug 12:42
+0
VOTURI
-0
wh0cd229878 elocon albuterol indocin crestor price lasix betnovate betnovate cream buy atarax online
AlfredCaT
03 Aug 20:28
+0
VOTURI
-0
wh0cd213647 doxycycline no prescription buy citalopram
Charlesgub
01 Aug 14:25
+0
VOTURI
-0
wh0cd564787 ZITHROMAX NO RX cost cialis buy cheap metformin online
Bennylit
31 Jul 21:54
+0
VOTURI
-0
wh0cd344370 avodart buspar zanaflex sildenafil
Bennylit
31 Jul 17:48
+0
VOTURI
-0
wh0cd123947 flagyl zoloft without prescription site
Bennylit
31 Jul 08:11
+0
VOTURI
-0
wh0cd666890 where to buy prednisone online buy amitriptyline online generic celexa
Bennylit
30 Jul 23:34
+0
VOTURI
-0
wh0cd299517 buy proscar vpxl zyban online
Bennylit
30 Jul 08:53
+0
VOTURI
-0
wh0cd475089 celexa buy viagra metronidazole
Charlesgub
29 Jul 22:24
+0
VOTURI
-0
wh0cd724132 generic elocon crestor prices Metformin Lowest Prices

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE