Au început lucrările pentru amplasarea monumentului "I.C. BRĂTIANU" în Piața Universității



Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic a demarat lucrările pentru amplasarea monumentului de for public "I.C. BRĂTIANU".

A inceput montarea statuii lui IC Bratianu
A început montarea statuii lui IC Brătianu
Foto: Foto: Asociaţia Monument Ion C. Brătianu

Monumentul, cu o valoare istorico - edilitară, va fi amplasat în acelaşi loc în care a fost ridicat iniţial ansamblul monumental dedicat lui Ion Constantin Brătianu, respectiv la intersecţia bulevardelor I.C. Brătianu şi Carol I (Piaţa Universităţii), pe domeniul public - pastila centrală din această intersecţie. Lucrările de amplasare se estimează a avea o durată de aproximativ 2 luni şi se vor efectua în intervalul orar 00:00 - 04:00.

Reconstituirea lucrării de artă plastică "Ion C. Brătianu" a început încă din anul 2016, până în prezent fiind realizate toate personajele componente ale ansamblului monumental şi soclul acestuia. Materialele din care este realizat monumentul sunt bronz pentru personaje şi piatră naturală pentru soclu, bază circulară, trepte şi trotuar circular.

Monumentul lui Ion C. Brătianu din Bucureşti, proiectat de arhitectul Petre Antonescu şi realizat de sculptorul francez Ernest Henri Dubois, în urma câştigării unui concurs internaţional organizat în 1900, a fost inaugurat în 18 mai 1903 la intersecţia Bulevardului Colţei (actual Bulevardul I. C. Brătianu) cu Bulevardul Regele Carol I, cu ocazia împlinirii a 12 ani de la moartea lui Ion Constantin Brătianu, fiind distrus de regimul comunist în vara anului 1948.

Statuia va avea 14 metri înălţime şi va cântări aproximativ 160 de tone, fiind finanţată integral de municipalitatea Bucureştiului.

Etichete: ic bratianu, monument, Piaţa Universităţii, statuie

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h