Au început săpăturile la staţia de metrou Academia Militară VIDEO



Lucrari statie metrou Academia Militara
Lucrari statie metrou Academia Militara

Începutul lucrărilor presupune săparea unui şanţ în formă dreptunghiulară, adânc de 30 de metri care va fi umplut cu beton. Acesta va reprezenta practic pereţii viitoarei staţii de metrou după ce pământul dintre aceştia va fi excavat în totalitate. În spaţiul rămas liber vor fi introduse maşinile de forat care vor „pleca” prin subteran, atât spre Drumul Taberei cât şi spre Eroilor. Concret, prima etapă a lucrărilor de la Academia Militară presupune realizarea aşa-numiţilor „pereţi mulaţi” - scheletul staţiei care va înghiţi zeci de betoniere şi kilometri de fier beton. Şanţurile vor trece peste vechea stradă Răzoare şi se vor „lega” în dreptul percelei de vis-a-vis, expropriată de Metrorex şi curăţată de imobile. De altfel, susţin reprezentanţii companiei, în comparaţie cu celelalte staţii la Academia Militară lucrările vor fi întotdeauna cu un pas înainte.

Magistrala 5 a metroului bucureştean va cuprinde tronsonul Drumul Taberei - Universitate şi Universitate - Pantelimon. În primă fază vor fi date în folosinţă cele 13 staţii de pe tronsonul Drumul Taberei – Universitate: Ghencea, Râul Doamnei, Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2, Haşdeu, Cişmigiu, Universitate 2

Potrivit Metrorex, firmele care au câştigat licitaţia pentru metroul din Drumul Taberei au la dispoziţie cel mult 25 de luni pentru executarea tunelurilor şi a structurii şi cel mult 18 luni pentru finisarea staţiilor. „În 2015 vom da în folosinţă tronsonul Drumul Taberei-Eroilor", a declarat directorul Metrorex, Gheorghe Udrişte.

Etichete: academia militara, beton, lucrări, metrou, promo, realitatea, săpături, staţie

0/0 COMENTARII
aprodu
04 Nov 18:15
+0
VOTURI
-0

Sapau aia dupa o teava sparta si voi v-ati pacalit ca incepe lucrul la metrou :-p

TGV-DAT
16 Dec 15:21
+0
VOTURI
-0

:)))))

Este un utilaj pntru saparea peretilor mulati, ce vor forma conturul incintei statiei Academia Militara.

Daca sapa dupa o teava cu "gheara dubla", "omora" si teava, si toata canalizarea (aductiunea)...

Sper sa vad cat mai repede saparea tunelelor.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE