Autostrada demolată Orăştie-Sibiu rămâne închisă până în iulie 2016



Lotul 3 al Autostrăzii Orăştie - Sibiu va fi închis până în luna iunie a anului viitor, a anunţat Ministerul Transporturilor. 

Autostrada demolata Orastie-Sibiu ramane inchisa pana in iulie 2016 (Foto esibian.ro)
Autostrada demolată Orăştie-Sibiu rămâne închisă până în iulie 2016 (Foto esibian.ro)

Miercuri, 2 decembrie, Ministerul Transporturilor a actualizat pagina de internet a situaţiei drumurilor naţionale şi a autostrăzilor din România. Informaţiile arată că tronsonul de autostradă va rămâne închis până în iunie 2016.

Adjunctul directorului CNADNR, schimbat din funcţie, după dezastrul de la autostrada Orăştie-Sibiu

Renata Bendeac, directorul general adjunct al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), care se ocupa de implementarea proiectelor de autostrăzi, a fost schimbată din funcție de șeful acesteia, Narcis Neaga.

O porţiune de 200 de metri din acest tronson de autostradă a fost demolată în luna octombrie pentru că au fost descoperite infiltraţii sub asfalt. Deşi autorităţile au anunţat că reparaţiile trebuie suportate de constructor, firma italiană Salini Impregilo, lucrările nu au început încă, din cauza dfiferendelor între constructor şi Compania de Autostrăzi.

Mai mult, potrivit unei analize a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional Sectorial Transport, statul ar putea plăti în plus 53 de milioane de lei de la buget. Motivul: fie Comisia Europeană nu a decontat unele lucrări suplimentare realizate în perioada 2011-2015, fie au rămas de executat lucrări pentru care nu putem cere oricum fonduri europene.

Dacă România nu va reuşi să dovedească faptul că, până la finalul anului 2016 aceasată autostradă este funcţională, va trebui să ramburseze toţi banii europeni pe care i-a primit pentru construcţia ei.

Etichete: autostrada orastie sibiu, închis, ministerul transporturilor

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE