Autostrada Sibiu-Orăştie, cu grave probleme de execuţie, va fi reparată de statul român



Autostrada Sibiu-Orăştie, care are grave probleme de execuţie, va fi reparată de statul român, iar constructorul italian ar putea scăpa de plata despăgubirilor pentru lucrare, arată un raport întocmit de Ministerul Transporturilor. Inspectorii Corpului de Control al Ministerului Transporturilor susţin că fostul ministru Ioan Rus şi fostul premier Victor Ponta s-au grăbit să inaugureze autostrada în prag de alegeri, luând asupra statului român întreaga răspundere asupra calităţii lucrărilor. Raportul menţionează în clar: autorităţile române ştiau că autostrada are grave probleme de execuţie, dar nu au ţinut cont de ele.

Autostrada Sibiu-Orastie, cu grave probleme de executie, va fi reparata de statul roman (Foto esibian.ro)
Autostrada Sibiu-Orăştie, cu grave probleme de execuţie, va fi reparată de statul român (Foto esibian.ro)

Raportul afirmă că autorităţile ştiau că autostrada are deficienţe grave de execuţie, dar asta nu a amânat inaugurarea. Nici riscul nejustificat la care au fost expuşi şoferii, din cauza realizării defectuoase a drumului, nu a contat câtuşi de puţin. În plus, acum, statul român e bun de plată.

„Respectiva decizie a favorizat nejustificat Antreprenorul, întrucât conform prevederilor subclauzei 10.2 din Condiţiile Speciale ale Contractului, <>", se arată în raportul de control, conform digi24.ro. 

Autostrada demolată Orăştie-Sibiu rămâne închisă până în iulie 2016

Lotul 3 al Autostrăzii Orăştie - Sibiu va fi închis până în luna iunie a anului viitor, a anunţat Ministerul Transporturilor.

Pe 10 noiembrie 2014, cu doar patru zile înainte ca ministrul Ioan Rus să taie panglica, când statul român a preluat autostrada pentru a o inaugura, a primit şi nota de constatare nr. 20/3367, unde se preciza faptul că mai sunt de executat lucrări pentru asigurarea corpului autostrăzii şi a siguranţei circulaţiei.

DNA a deschis un dosar penal in rem în cazul autostrăzii Sibiu-Orăștie

DNA a deschis un dosar penal in rem în cazul construirii segmentului de drum Cunța-Săliște, de pe autostrada Sibiu-Orăștie.

Raportul spune că membrii comisiei de inspecţie, care au întocmit nota de constatare mai sus menţionată, au făcut parte şi din comisia de preluare a autostrăzii şi au ştiut că deficienţele nu pot fi, cu niciun chip, rezolvate în doar trei zile.

Cu toate acestea, membrii comisiei au semnat pe 13.11.2014 un proces verbal de predare-preluare a lucrărilor executate. A doua zi, pe 14 noiembrie, România primea încă 22 de kilometri de autostradă.

„Ţinând cont de cele stipulate în cadrul Procesului Verbal de predare-preluare, s-a preluat, practic, întregul obiect al Contractului Autostrada Orăştie - Sibiu, Lot3", se mai arată în raportul de control.

„Toţi cei care au semnat acel proces verbal de predare-preluare, toată conducerea CNADNR-ului a ştiut clar, cu bună ştiinţă, că a preluat un lucru defect. În conformitate cu HG nr.273/1994, privind regulamentul de recepţie a lucrărilor, riscul acelor lucrări preluate trece în sarcina beneficiarului", declară Alin Goga, director de investiţii DRDP Craiova.

Pe cei 22 de kilometri dintre Cunţa şi Sălişte s-a circulat mai puţin de nouă luni de zile. Bucăţi întregi de autostradă au fost rase din temelii şi necesită acum reconstrucţie.

Etichete: autostrada sibiu orastie, plata, statul român

0/1 COMENTARII
ggg
09 Dec 18:45
+0
VOTURI
-0
DE CE ? adica va fi reparata pe banii nostrii ? ce tare ...

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h