AVERTISMENTUL MAE: Vaccinul împotriva poliomielitei este obligatoriu în mai multe ţări. LISTA



Organizatia Mondiala a Sanatatii atrage atentia asupra faptului ca raspandirea poliomielitei la nivel international constituie un risc. MAE e intocmit lista tarilor in care romanii trebuie sa se vaccineze obligatoriu.

AVERTISMENTUL MAE: Vaccinul impotriva poliomielitei este obligatoriu in mai multe tari. LISTA
AVERTISMENTUL MAE: Vaccinul împotriva poliomielitei este obligatoriu în mai multe ţări. LISTA
Foto: magazinsalajean.ro

Romanii trebuie sa se vaccineze obligatoriu, daca merg in Afganistan, Camerun, Etiopia, Guineea Ecuatoriala, Irak, Israel, Madagascar, Mali, Pakistan, Siria, Somalia sau Ucraina, potrivit anuntului facut de Ministerul Afacerilor Externe.

Vaccinul este singura masura de protectie, iar medicii amintesc riscurile acestei boli. Poliomielita provoaca paralizie permanenta, in cateva ore, si chiar deces.

Ultimul caz de poliomielita a fost inregistrat in Romania in 1992. Atunci, virusul a ajuns la noi din Bulgaria, potrivit stirileprotv.ro.

Iată şi comunicatul remis joi de MAE în acest sens:

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS / WHO - http://www.who.int/en/) a anunțat că răspândirea polio-virusurilor (virusurilor poliomielitei) la nivel internațional constituie

un risc şi o Urgenţă de Sănătate Publică de Importanţă Internațională (USPII).În acest sens, OMS şi specialiştii structurilor de sănătate publică reiterează necesitatea vaccinării obligatorii a persoanelor care călătoresc spre Afganistan, Camerun, Etiopia, Guineea Ecuatorială, Irak, Israel, Madagascar, Mali, Pakistan, Siria, Somalia şi Ucraina. Pentru cetăţenii români care nu au fost vaccinaţi antipolio în ultimele 12 luni, vaccinarea se va face cu 4 săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgenţă, chiar înaintea acesteia.

Totodată, este obligatorie vaccinarea persoanelor care călătoresc dinspre Afganistan, Pakistan şi Somalia. Aceste persoane nu au dreptul să părăsească teritoriul ţărilor respective, indiferent de punctul de trecere frontieră (rutier, naval, aerian), fără documentele prin care se atestă vaccinarea antipolio. În caz contrar, autorităţile de frontieră ale acestor ţări au dreptul să interzică părăsirea teritoriului. Pentru evitarea acestor situaţii, cetăţenilor din ţările respective, care solicită viza pentru România, li se va solicita certificatul de vaccinări internaţionale, în care este înregistrată efectuarea vaccinării. Pentru cetăţenii care nu au fost vaccinaţi antipolio în ultimele 12 luni, vaccinarea se va face cu 4 săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgenţă, chiar înaintea acesteia.

În prezent, nu se solicită vaccinarea obligatorie a cetăţenilor din Ucraina care călătoresc spre România sau alte ţări.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet dedicate: http://www.cnscbt.ro/index.php/ebola-k2, http://www.insp.gov.ro/index.php/poliomielita, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă" (disponibilă gratuit în „App Store" şi „Google Play"), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!".

Etichete: vaccin, vaccin poliomielita

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE