AVERTIZARE NOWCASTING COD GALBEN de vânt, în Bucureşti şi mai multe judeţe



Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţă, o avertizare nowcasting cod galben de vânt, valabilă în Capitală şi în mai multe judeţe din ţară.

AVERTIZARE NOWCASTING COD GALBEN de vant, in Bucuresti si mai multe judete
AVERTIZARE NOWCASTING COD GALBEN de vânt, în Bucureşti şi mai multe judeţe
Foto: emaramures.ro

Potrivit ANM, joi, între orele 07:00 si 13:00, în Bucureşti şi judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman şi Ilfov se vor semnala intensificări ale vântului ce vor atinge viteze de 55 - 65 km/h la rafală.

ANM a emis, miercuri, o avertizare COD GALBEN de ninsori, care a intrat în vigoare de joi dimineaţă, de la ora 6. Conform ANM, în intervalul 26 noiembrie, ora 06 – 27 noiembrie, ora 09, precipitaţiile vor cuprinde treptat majoritatea regiunilor şi se vor intensifica. Local în Moldova şi Transilvania şi pe arii extinse în zona montană vor fi mai ales ninsori şi lapoviţă, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, cu precădere în Carpaţii Meridionali şi Orientali.

În regiunile sudice şi sud-estice vor predomina ploile, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 35 l/mp. Totodată, în aceste regiuni, dar şi la munte, vântul va avea intensificări temporare, pe arii restrânse depăşind la rafală 50...55 km/h.

Ninsori, slabe cantitativ, se vor semnala şi în după-amiaza zilei de miercuri, 25 noiembrie şi în prima parte a nopţii de miercuri spre joi (25/26.11) în nord-est, centru, precum şi în zonele de deal şi de munte. Precipitaţiile vor continua şi în zilele care urmează şi vor fi intervale în care ele vor fi abundente.

Etichete: ANM, avertizare nowcasting, cod galben, cod galben București

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE