Avertizări de caniculă în 24 de județe și București



Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de avertizări Cod galben și Cod portocaliu, în primă fază de caniculă, valabile din dimineața zilei de sâmbătă în județe din centrul, nord-estul, estul, sud-estul și sud-vestul țării, iar ulterior de instabilitate atmosferică în județe din jumătatea de vest a țării.

CANICULA in Bucuresti
CANICULĂ în Bucureşti

Astfel, sâmbătă, 12 august, între orele 9:00 — 18:00, va fi Cod portocaliu de căldură extremă în zonele joase de relief din sudul, centrul și estul teritoriului, unde, pe arii extinse, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități. În județele Mehedinți și Dolj, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 38 — 39 de grade.

De asemenea, tot până sâmbătă, la ora 18:00, în municipiul București și în alte 23 de județe din Muntenia, nordul și estul Olteniei, sudul Banatului și în cea mai mare parte a Moldovei și Transilvaniei va fi Cod galben de disconfort termic ridicat, cu temperaturi maxime ce vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade.

Potrivit meteorologilor, de sâmbătă după-amiază, ora 18:00 — până duminică, la ora 12:00, va fi în vigoare un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică deosebit de accentuată în jumătatea de vest a teritoriului, unde vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.

În județele Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, precum și în zona de munte a județelor Cluj, Alba și Gorj, îndeosebi pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (12/13 august), în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 50 — 60 litri/metrul pătrat și, izolat, 80 — 90 litri/metrul pătrat.

Totodată, în intervalul menționat, în Maramureș, nordul Crișanei, vestul Transilvaniei și în sudul și estul Olteniei va fi instituit un Cod galben de precipitații, cu cantități de apă vor depăși 25 — 30 l/mp și pe arii restrânse 50 l/mp.

ANM precizează că, în după-amiaza zilei de duminică (13 august) și la începutul nopții de duminică spre luni (13/14 august), manifestări specifice instabilității atmosferice vor apărea și în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse.

Pe de altă parte, în cea mai mare parte a Munteniei și, local, în Dobrogea și Moldova, disconfortul termic va fi ridicat și se vor mai înregistra temperaturi maxime în jurul valorii de 35 de grade.

Etichete: Bucureşti, caniculă, caniculă București, vremea bucuresti

0/33 COMENTARII
MariaVed
29 Aug 09:42
+0
VOTURI
-0
Хотели бы как-то разнообразить вашу сексуальную жизнь? Добиться новых ощущений помогут игрушки для взрослых

Один из самых популярных способов достичь невероятных ощущений – купить вибратор. С его помощью достаточно проcто добиться стимуляции чувствительных зон. Только не пользуйтесь им в одиночестве, доверьтесь своему партнеру. Это значительно укрепит вашу связь и позволит стать более открытыми и раскованными друг с другом.
Также среди секс-игрушек распространены эрекционные кольца, наручники, смазки и стимуляторы. Начните с чего-нибудь одного, не бойтесь пробовать разные варианты, и вы обязательно сможете отыскать то, что придется по душе вам и партнеру.
Стоит заметить: купить презервативы, вагинальные шарики, фаллоиммитаторы, вакуумные помпы, и остальные секс-игрушки вы можете в интернет-магазине «Афродита» (afroditalove.ru).
DorogiKRDS
24 Aug 17:39
+0
VOTURI
-0

http://rrr.regiongsm.ru/32

Благоустройство и асфальтрование в Краснодаре и г.Кропоткин. Решение любого вопроса по Благоустройству Краснодара и края. Оперативно

Подробнее... Благоустройство-Краснодар.РФ ... + 78612412345
___________________________
нужна ли лицензия на благоустройство территории
благоустройство и озеленение территории фото
зао работников нп благоустройство усмань
благоустройство город осинники
асфальтирование в туле
TimothyNic
23 Aug 15:35
+0
VOTURI
-0
mother's canadian pharmacy viagra calling buy cialis online it instant payday loans
Scottheand
23 Aug 15:26
+0
VOTURI
-0
w buy viagra online going l cialis online handsome z payday loans online living
Scottheand
23 Aug 12:43
+0
VOTURI
-0
i buy generic viagra thee w cialis online talked u instant payday loans rising
Scottheand
23 Aug 09:46
+0
VOTURI
-0
o viagra he's x buy cheap cialis pounds f payday loans become
ShannonDrype
23 Aug 08:06
+0
VOTURI
-0
z viagra online alone h cialis coupon temper a payday loans no credit check burst
five
move buy cheap viagra and buy cialis online bound payday loans direct lenders
TimothyNic
23 Aug 05:49
+0
VOTURI
-0
closed canadian pharmacy viagra arrived cialis online quite instant payday loans
Scottheand
23 Aug 05:27
+0
VOTURI
-0
r buy viagra online human m order cialis call m fast payday loans among
ShannonDrype
23 Aug 03:32
+0
VOTURI
-0
e canadian pharmacy viagra hoped m cialis online talking u payday loans no credit check none
found
till viagra online knows cialis coupon able payday loans
ShannonDrype
22 Aug 23:54
+0
VOTURI
-0
q viagra until f cialis online leaving y payday loans online third
real
following buy generic viagra sent cialis die personal loans
TimothyNic
22 Aug 22:14
+0
VOTURI
-0
breakfast canadian pharmacy viagra returned cialis online sure payday loans online
TimothyNic
22 Aug 18:35
+0
VOTURI
-0
ready buy viagra online indeed cheap cialis online drink payday loans no credit check
ShannonDrype
22 Aug 16:40
+0
VOTURI
-0
e viagra online put p cialis coupon silent x payday loans nobody
us
until viagra ask order cialis king fast payday loans
TimothyNic
22 Aug 14:55
+0
VOTURI
-0
heavy buy viagra offer cialis online lose personal loans
ShannonDrype
22 Aug 12:58
+0
VOTURI
-0
o buy viagra online left c order cialis meeting w payday loans no credit check of
thrown
ago buy viagra exclaimed cialis coupon born fast payday loans
TimothyNic
22 Aug 10:59
+0
VOTURI
-0
taken buy generic viagra times cialis man's payday loans
JuliusDrice
22 Aug 08:17
+0
VOTURI
-0
h prednisone online look prednisone 10mg prednisone 20mg
k cheap cialis said tadalafil online cialis
s modafinil opposite provigil provigil coupon
Patrickpaype
22 Aug 07:18
+0
VOTURI
-0
q vardenafil wonder buy levitra levitra
JuliusDrice
22 Aug 03:38
+0
VOTURI
-0
h modafinil online knowing provigil coupon provigil cost
l generic viagra end buy viagra online buy viagra online
d levitra nobody levitra online vardenafil
Patrickpaype
22 Aug 02:32
+0
VOTURI
-0
o payday loans twenty payday loans online no credit check payday loans for bad credit
Frankiechock
22 Aug 00:40
+0
VOTURI
-0
e buy vardenafil led levitra cost levitra cost
JuliusDrice
21 Aug 23:03
+0
VOTURI
-0
o northwest pharmacy no canada pharmacy canada drugs
v levitra online mere vardenafil buy vardenafil
a buy prednisone though buy prednisone prednisone 10mg
Patrickpaype
21 Aug 21:47
+0
VOTURI
-0
a payday loans online no credit check spoke payday loans online no credit check instant approval payday loans for bad credit
Frankiechock
21 Aug 19:42
+0
VOTURI
-0
o canadian pharmacy reviews it's canadian pharmacy viagra canadian pharmacy viagra
Georgefotox
21 Aug 19:34
+0
VOTURI
-0
форумы млм компаний, сетевой бизнес обман
JuliusDrice
21 Aug 18:17
+0
VOTURI
-0
z buy levitra online head levitra buy levitra
l cialis online appearance buy cialis online buy cialis online
d buy provigil art provigil generic modafinil online
bsolution
21 Aug 16:33
+0
VOTURI
-0
Online usa cheap http://www.brandssolution.co.uk/uploads/160_120/pharmacy/ideos.html generic next day delivery uk.
Frankiechock
21 Aug 14:44
+0
VOTURI
-0
q prednisone 20mg I buy prednisone prednisone online
JuliusDrice
21 Aug 13:30
+0
VOTURI
-0
k prednisone 10mg through buy prednisone prednisone 10mg
g vardenafil keeping buy levitra online vardenafil
s tadalafil online try cialis online buy cialis
Patrickpaype
21 Aug 12:12
+0
VOTURI
-0
p canadian online pharmacy she canadian pharmacy reviews northwest pharmacy
Frankiechock
21 Aug 09:54
+0
VOTURI
-0
u generic viagra online supper buy viagra online viagra

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE