Aviz de la Primărie: Un cimitir, între blocurile din zona Sebastian



vulcan
vulcan

Omul de afaceri Marian Iancu, recent condamnat în primă instanţă la 10 ani de închisoare, a intenţionat acum doi ani să construiască un cimitir pe un teren de peste 100.000 metri pătraţi în zona Sebastian din Capitală. În primăvara lui 2009, firma Balkan Petroleum, printre ai cărei acţionari se numără şi Marian Iancu, patron al clubului de fotbal Poli Timişoara, a început demersurile pentru obţinerea avizelor necesare ridicării unui cimitir particular pe bulevardul Mihail Sebastian nr. 88. La această adresă a funcţionat platforma industrială Vulcan, iar în apropiere se află acum blocuri de locuinţe, case, clădiri de birouri şi sedii de insti-tuţii publice. Iniţial însă, planurile prevedeau ridicarea unei clădiri de birouri sau a unui complex rezidenţial. Dar cum piaţa imobiliară s-a prăbuşit tocmai în acea perioadă, reprezentanţii Balkan Petroleum s-au gândit să ofere tot servicii rezidenţiale, dar de data asta pentru cei trecuţi în nefiinţă.

Întâi au depus documentaţia la Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), care şi-a dat un prim acord, prin eliberarea avizului de urbanism pentru cimitirul particular. Fără acest document, demersurile Balkan Petroleum s-ar fi oprit aici. Dar, în ciuda faptului că noul cimitir urma să fie ridicat într-o zonă centrală, în inelul principal de circulaţie al Bucureştiului, oficialii PMB au găsit oportun să dea undă verde proiectului, cel puţin în primă fază. Mai multe pe romanialibera.ro

Etichete: cimitir, pmb, Rahova, sebastian, vulcan

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE