Bandă proprie pentru RATB pe 28 de mari artere din Capitală. VEZI LISTA



Primăria Capitalei va delimita benzi speciale pentru mijloacele de transport în comun ale RATB pe 28 de artere din Capitală. Aceste benzi vor fi amenajate pe o distanță de 48 de kilometri. Potrivit unor calcule făcute de reprezentanții Primăriei Capitalei, dacă autobuzele ar circula nestingherite în traficul din București s-ar economisi 500.000 de lei pe an, doar pe o linie. 

La sfârșitul lunii septembrie, Primăria Capitalei a delimitat o bandă specială pentru autobuzele RATB pe Splaiul Independenței, tronsonul cuprins între strada Șelari și Calea Victoriei. Au fost montați stâlpișori, și pe un sens și pe celălalt, iar Poliția Capitalei a supravegheat zona pentru a se asigura că banda destinată RATB nu este utilizată și de alți participanți la trafic. Reprezentanții Administrației Străzilor spuneau atunci că este doar un experiment, menit să verifice modul în care poate fi fluidizat traficul mijloacelor de transport în comun, și că va dura până la sfârșitul anului.

Între timp, Primăria Capitalei a decis nu doar să păstreze banda specială de pe Splaiul Independeței, ci să creeze altele noi pe 28 de artere din Capitală. În total, vor fi delimitate benzi destinate doar mijloacelor de transport în comun RATB pe aproape 48 de kilometri.

"Banda pentru RATB de pe Splaiul Independenței va rămâne acolo definitiv. De la delimitarea ei s-a observat o creștere a vitezei în trafic a autobuzelor care o folosesc de la 0-8 kilometri/oră la 20 kilometri/oră. Proiectul va fi extins şi pe alte artere. Am trimis lista acestora la Administraţia Străzilor care se va ocupa de amenajarea lor", a declarat pentru B365.ro, Ion Dedu, director executiv al Direcției Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei.

În total, vor fi delimitate benzi speciale pentru RATB pe 28 de artere din Capitală, printre care Bd. Magheru, Bd. Unirii, Bd. Aviatorilor, Bd. Iuliu Maniu sau Drumul Taberei.

500.000 de lei/an/linie s-ar economisi anual dacă autobuzele ar circula pe benzi speciale

Experimentul de pe Splaiul Independenţei a arătat că municipalitatea ar economisi sume colosale dacă ar asigura circulaţia mijloacelor RATB pe benzi ce le sunt dedicate exclusiv. "Pe linia 104 Eroilor-Cora, în mod normal durata unei curse, pe o direcţie, durează 68 de minute. Mergând pe traseu prioritizat durata cursei a scăzut cu 24 de minute. Asta, în condiţiile în care circulă pe o bandă specială pe o distanţă de 5,5 kilometri. Pe linia 104 Gara de Nord- CET Sud când autobuzele circulă pe o bandă prioritizată pe o distanţă de 4 kilometri durata cursei scade de la 55 de minute la 35 de minute. De asemenea, pe linia 124 durata unei curse scădea de la 47 de minute la 30 minute dacă se utilizează pe o distanţă de 4 kilometri o bandă specială", a exemplificat Ion Dedu.

Astfel, conform unui calcul aproximativ realizat ad-hoc de șeful Direcției Transporturi, pe o singură linie, autobuzele care stau blocate în trafic consumă aproximativ 216 litri de combustibil pe zi. Asta înseamnă o cheltuială de 1.300 lei/linie în fiecare zi, adică aproape 500.000 de lei pe an.

Benzile destinate mijloacelor de transport ale RATB vor fi amenajate treptat pe cele 28 de artere. "Administrația Străzilor trebuie să asigure delimitarea benzilor și semnalizarea acestor modificări. Când au tot ce le trebuie pentru a realiza aceste modificări (stâlpișori, mijloace de semnalizare, etc), le fac. Noi le-am transmis lista cu străzi, de acum depinde de ei ", a mai spus Ion Dedu. 

 



 


Etichete: banda dedicata ratb, bandă specială, Bucureşti, RATB, realitatea

0/19 COMENTARII
cucubau
27 oct 19:55
+0
VOTURI
-0
Sunt de salutat initiative de genul asta, dar totusi pe unele artere alese mi se pare aiurea sa se faca aceste benzi. De exemplu pe Calea Mosilor unde exista deja delimitata calea tramvaiului si pe langa ea sunt doua benzi. Daca una o fac pentru autobuze/troleibuze acest bulevard va fi blocat. Mai degraba ar muta toate mijloacele de transport pe calea tramvaiului.
Laura
25 oct 20:10
+0
VOTURI
-0
Super !!!! Un pas,"investitie" spre un oras destinat tuturor cetatenilor nu doar celor care detin masina !!! Tot asa !
haha
25 oct 19:51
+0
VOTURI
-0
Dane, nici cu tine nu mi-e jena, esti mai prost decat kilometraju de dacia 1100
dan
25 oct 02:38
+0
VOTURI
-0
andrei, maricel, pavel, bikelover
pe cei cu coeficientul vostru de inteligenta hitler ii trimitea langa evrei, pentru ca ii considera nefolositori si daunatori societatii
bikelover.ro
24 oct 22:40
+0
VOTURI
-0
Auzisem un zvon ca benzile astea n-ar fi si pentru biciclisti (din cauza dimensiunilor, banuiesc). Sper sa nu se confirme pt ca o alta metoda de a decongestiona traficul este existenta unor piste PE CAROSABIL, ACCESIBILE, PRACTICABILE, CARE SA RASPUNDA NEVOILOR, pentru biciclisti (scuze de CAPS, am vrut sa inteleaga si Dan care a comentat anterior).
Pavel
24 oct 21:14
+0
VOTURI
-0
Dane, esti mai prost decat prevede legea!
Nu cere nimeni suspendarea permisului de conducere doar ca ai iesit cu masina pe strada, ci pentru ca incalci regulile de circulatie. Printre ele si circulatia pe o banda interzisa, cea a transportului in comun.

Si cat timp soferii parcheaza pe unde vor, pe motiv ca n-au parcari amenajate, n-au dreptul sa mai deschida gura sa ceara ceva.
Sa respecte si vor fi respectati!
Maricel
24 oct 20:14
+0
VOTURI
-0
Dane esti un prost si-mi pare rau ca impart bucurestiul cu tine. Du-te in Sudan.
dan
24 oct 19:01
+0
VOTURI
-0
asa e, sa suspende permise la greu, la toata lumea, sa nu mai circule masini deloc
si pe langa banda pentru autobuze sa mai faca si una pentru biciclisti, da-i ..... de soferi
Andrei
24 oct 16:59
+0
VOTURI
-0
Politia trebuie sa isi faca mult mai bine datoria si sa dea amenzi fara numar. Si carnete suspendate. Altfel nu poti sa educi soferii crescuti in jungla.
Andrei
24 oct 16:57
+0
VOTURI
-0
E pe sistemul "Fura, dar ne dau si noua ceva" :)
Evident ca cineva isi va rotunji conturile, dar ar avea si un efect benefic asupra calatoriilor fara masina personala.
mihai
24 oct 16:40
+0
VOTURI
-0
Sunt sofer de 20 ani. dar intr-un oras european asa se gandeste!!!
michire
24 oct 15:57
+0
VOTURI
-0
Ar avea un efect deloc de neglijat:crescand viteza si timpii de deplasare scazand, devine atractiv autobuzul/troleul;asta duce catre scaderea traficului autoturismelor;eu sunt unul care asa voi proceda...
vlad
24 oct 15:14
+0
VOTURI
-0
Si bineinteles se pun stalpisori pe toti cei 50 km, nu??? Sunt si eu curios ce firma se ocupa, s-a facut vreo licitatie??? Nu o sa aflam nimic...

In anumite zone, era necesara banda asta, in alte locuri insa.... circula foarte putine autobuze, nu are sens. Ar trebui pur si simplu marcate benzile astea speciale si gata, zicea extraordinar cineva mai jos: ce te faci iarna cand trebuie deszapezire?? Ce faci pe bulevardele care au parcari pe marginea strazii??? Daca acum de exemplu pe Kogalniceanu se poate o banda doar marcata pt RATB, de ce nu si pe astea??? Sigur ca multi nu o sa respecte.... dar pune masini de politie si ridica-le carnetul!!! Care e problema??
Anonim
24 oct 14:54
+0
VOTURI
-0
Ce se va întâmpla când va veni iarna și se va începe dezăpezirea? Va rezista un stâlp din acela până la primăvară? Sper că se amână instalarea lor până după trecerea ierni și poate se găsește altă soluție mai durabilă. Prin alte orașe am observat delimitări din beton, poate ar fi mai potrivită o astfel de abordare.
bogdan
24 oct 14:49
+0
VOTURI
-0
Dar nu e suficienta o dunga trasa, eventual cu denivelari ca pe autostrada , sa scrie la intrare si sa fie supravegheata de Politie?

Ca degeaba se face daca Politia (Rutiera, municipala, locala, ordine publica) nu controloeaza.

In plus, degeaba o faci pe un sector de drum daca nu e pe toata linia ratb-ului. Merge bine acolo si se ingatuie in alta.
Jonny Manivela
24 oct 13:36
+0
VOTURI
-0
"...pe o singură linie, autobuzele care stau blocate în trafic consumă aproximativ 216 litri de benzină pe zi." poate motorina
Bicu
24 oct 12:32
+0
VOTURI
-0
Articolul ar fi trebuit sa fie insotit de o documentare ref al ce se intampla pe Splai. Stalpisorii montati au inceput sa se rareasca astfelc au aparut multe brese de trecere. In plus nu se respecta banza pt RATB. Sunt nenumarat emasini care circula fara probleme, chiar daca e politit in fiecar edimineata si la intrarea pe banda si al iesirea de pe banda dedicata. Curios ce se va intampla de exemplu pe Colentina unde masinile sunt parcate cu botul pe sosea si resul pe trotuar.
Ionut
24 oct 10:54
+0
VOTURI
-0
Bravo! Prima oara am crezut ca citesc un pamflet dar e real. In sfarsit cineva din primarie gandeste.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h