Bani pentru spitalele aflate în administraţia PMB. Primăria decontează 15 MILIOANE de LEI



Consilierii generali au aprobat primul punct pe ordinea de zi, care vizeaza "modificări în bugetul propriu al Municipiului Bucureşti pe anul 2016, în vederea demarării Programului de investiţii necesare pentru dotarea unităţilor sanitare din subordinea Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, cu echipamente şi aparatură medicală".

Spitale din Bucuresti
Spitale din Bucureşti
Foto: Grup RC

"Este vorba despre dotarea si utilarea celor 19 spitale aflate in subordinea Consiliului General. ASSMB a solicitat managerilor acestor spitale necesarul de dotari si aparatura, avem in acest moment un inventar al aparaturii necesare, astfel incat spitalele din Bucuresti sa arate la nivel european si sa ofere servicii de calitate pacientilor care ajung in aceste spitale. Este vorba printre altele, de cateva spitale care au si recunoastere nationala, ma refer la spitalul Foisor, spitalul de copii Gomoiu, spitalul Carol Davila, spitalele Coltea, Malaxa, Filantropia, Colentina si Victor Babes. Vreau sa subliniez faptul ca s-a realizat un calcul estimativ in ceea ce priveste realizarea acestui program pentru dotarea spitalelor din Capitala, sumele pentru aceste aparate au fost luate de pe SEAP, deci dintr-o sursa publica, transparenta. Este vorba despre 130 de milioane de lei, circa 30 milioane de euro. Subliniez ca va fi o licitatie transparenta, deschisa, electronica fara interventia nici unei persoane", a declarat Gabriela Firea.

Au votat "pentru" 24 de consilieri PSD, 2 PMP si 4 ALDE. Nu au fost de acord cu proiectul 7 consilieri PNL, 13 de la USB si 1 de la PMP.

Conform unui comunicat al PMB se suplimenteaza cu suma de 130.359.950 lei la credite de angajament si cu 15.000.000 lei la credite bugetare, bugetul Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti". In consecinta, spitalele aflate in subordinea ASSMB pot angaja fonduri in valoare de 130.359,95 milioane lei pentru dotari si echipamente medicale specifice, Primaria Capitalei decontand, pana la sfarsitul anului, din aceasta suma, 15 milioane de lei.

Etichete: Bucureşti, firea, Gabriela Firea, pmb, spitale bucuresti

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE