Barack Obama, în cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Franţei în SUA: "Vive la France!"



Preşedintele american Barack Obama a scris, joi, "Vive la France!", în cartea de condoleanţe deschisă la Ambasada Franţei la Washington în memoria victimelor atacului de la sediul din Paris al săptămânalului satiric francez Charlie Hebdo.

Barack Obama, dupa atacurile teroriste din Paris: Statele Unite sunt de partea Frantei
Barack Obama, după atacurile teroriste din Paris: Statele Unite sunt de partea Franţei
Foto: thenation.com

"În numele tuturor americanilor, transmit solidaritea noastră francezilor după acest atac terorist teribil de la Paris", a scris preşedintele SUA, potrivit Mediafax.

"În calitate de aliaţi de secole, suntem alături de fraţii noştri francezi pentru a ne asigura că se va face dreptate", a adăugat el.

"Vom avansa împreună, convinşi că teroarea nu va învinge libertatea şi idealurile noastre, care luminează lumea. Vive la France!", a semnat preşedintele american.

Revenit de la Phoenix, în Arizona, unde a susţinut un discurs referitor la accesul la proprietate, Obama s-a dus, chiar din momentul sosirii la Washington, la Ambasada Franţei în Statele Unite, unde o carte de condoleanţe a fost deschisă după atacul de la Paris, soldat cu 12 morţi.

Ambasadorul Franţei, Gérard Araud, a salutat pe Twitter, în engleză, un gest "emoţionant" şi "foarte semnificativ" al preşedintelui american.

"Francezii sunt recunoscători", a subliniat el.

Miercuri, la câteva ore de la comiterea atacului sângeros împotriva Charlie Hebdo, Barack Obama a condamnat un atentat "terifiant" şi "laş".

"Franţa şi minunatul oraş Paris, unde a avut loc acest atac scandalos, reprezintă o referinţă atemporală care va dăinui dincolo de percepţia odioasă a acestor criminali", a afirmat miercuri preşedintele american.

Etichete: atac armat charlie hebdo, atac charlie hebdo, atentat charlie hebdo, Barack Obama, Charlie Hebdo

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h