Băsescu: Daniel Morar era foarte exigent, asta mi-a plăcut la el. Kovesi e pasionată de interviuri



Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, joi seara, că, în mandatul lui Daniel Morar la şefia la DNA, "rolul SRI era minimal", iar instituţia era una "sobră". Băsescu spune că Laura Codruţa Kovesi s-a transformat în schimb într-un om care este pasionat de interviuri, ceea ce Morar făcea foarte rar.

Traian Basescu
Traian Băsescu

Traian Băsescu a precizat, la România TV, că în mandatul lui Daniel Morar la DNA "rolul SRI era minimal". 

"La Remeş a fost înregistrare făcută de DIGIPI, de "2 şi un sfert", şi la Păcuraru ştiu sigur că nu a fost interceptare făcută de SRI. Mărturisesc că nu ştiu cine a făcut interceptarea, dar miram-aş să fi fost interceptare SRI.

Daniel Morar a fost foarte exigent şi asta mi-a plăcut la el. Ce nu mi-au plăcut au fost spectacolele de la Ministerul de Interne şi atunci am spus-o public. Justiţia nu este un spectacol, ar trebui să fie o instituţie sobră. Iar DNA în timpul lui Daniel Morar a fost o instituţie sobră, chiar dacă a mai scăpat şi piciorul", a spus fostul preşedinte.

Băsescu a arătat că, în schimb, actuala şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi a adoptat un discurs "populist".

"Laura Codruţa Kovesi, când era la Bruxelles ca reprezentant pentru MCV, nu ştiu să fi avut vreun plan. Probabil şi le-a făcut după ce s-a întors. Când vorbeşte şi spune am indisponibilizat bunuri în valoare de 400 de milioane cu care se puteau face 400 de kilometri de autostrăzi, se puteau da pensii.

A intrat într-un discurs populist pe care altă dată îl făceau oamenii politici. Dar uneori ne fură valul. Mă impresionează neplăcut transformarea doamnei Kovesi într-un om care e toată ziua cu declaraţiile şi e foarte pasionat de interviuri. Ceea ce Morar făcea foarte rar şi era expresia unui procuror-şef: decent, foarte rar ieşea la declaraţii şi în public", a spus Băsescu. 

Fostul preşedinte a precizat că toată structura de interceptare trebuie scoasă de sub controlul oricărei ''instituții de forță'' și pusă sub control civil.

"Nimeni să nu mai asculte discreționar, toată structura de interceptare trebuie scoasă de sub controlul oricărei instituții de forță, trebuie pusă sub control civil. Salariații de acolo trebuie transformați în funcționari publici cu regim special și toate instituțiile — că se numesc DIICOT, că se numesc DNA, că se numesc Parchet general, că se numesc SRI — să aibă procedură de acces la ascultarea populației. Trebuie găsită o formulă în care să fie implicat și Parlamentul și societatea civilă. Se pot găsi oameni responsabili, care știu ce înseamnă secretul și care să poată exercita controlul pe ascultări", a spus Băsescu.

Referindu-se la decizia CCR privind interceptările, Băsescu a arătat că este bine că ''s-a ivit această controversă constituțională''.

"Slavă Domnului că s-a ivit această controversă constituțională și a tranșat-o Curtea Constituțională așa. Știam că avem un deficit democratic în această zonă, nu se ivise soluția unei intervenții la Curtea Constituțională, acum este momentul ca România să ia o decizie extrem de importantă. Spun acest lucru în calitate de om care a ordonat predarea a 2,5 milioane de dosare a fostei securități. (...) Să vedeți cât de intruzivă era securitatea în viața oamenilor", a adăugat fostul președinte.

Băsescu a susținut că există o soluție ieftină și rapidă pentru a acoperi deficitul în cazul interceptărilor — redistribuirea oamenilor de la SRI: "Puțină lume știe, nu o să descriu eu platforma de interceptări a SRI. Este gigantică, este foarte scumpă, este de ultimă generație și tot timpul trebuie upgradată (...). La această platformă sunt atașate toate serverele tuturor operatorilor de telefonie pentru a se evita apelul la operatorii de telefonie să facă ascultări. Deci, este o instalație mare. Ce am auzit ... striga DNA, striga doamna Kovesi (...) că vrea și dânsa o platformă, DIICOT vrea și el o platformă, poliția vrea o platformă. Numai pe cei inteligenți nu i-am auzit țipând. Sunt și inteligenți care au dreptul la ascultări. Cei inteligenți au făcut ce a trebuit, adică și-au tras terminale direct din platforma SRI, au realizat un calculator care este o interfață, au pus un echipament de codificare a semnalului, la ei și pe platforma SRI, și au pus un decodor la ei ca să le vină semnalul codificat să-l poată decodifica. Și-au instalat și o unitate de comandă. Unitatea de comandă înseamnă că SRI nu mai știe nimic de ce faci tu legat de interceptări. Unitatea de comandă este aceea în care introduci numărul de telefon. Nu se mai duce cu mandatul la SRI cum face DNA acum", a explicat Băsescu.

El a susținut că echipamente se pot instala și la DNA, și la DIICTO și la DGP, într-o perioadă de câteva săptămâni, cu costuri minime.

"Toți vor putere și cine ascultă are putere. (...) La ce văd acum despre instituțiile acestea ... am impresia că fiecare șef este avid să apuce cât mai mult din controlul pe populație. De ce nu, când au o instalație separată, să se mai asculte și unii pe alții. Din ce am văzut că s-a spus ieri ... este o aberație. Cer sute de oameni, cer milioane. Trebuie să-și instaleze câteva echipamente. Dacă vor, este o chestiune de câteva săptămâni cu costuri minime'', a adăugat Băsescu.

Întrebat în legătură cu convocarea CSAT pe tema deciziei CCR referitoare la interceptări, Băsescu a replicat: "După ce a convocat CSAT, dl. Iohannis s-a dus la plajă. E o țară caldă Israel. Cred că se exagerează și s-a atins un moment critic prin această decizie".

Referitor la o postare pe Facebook a Monicăi Macovei în care fostul ministru al Justiţiei spune că trebuie găsit un echilibru între respectarea drepturilor omului şi reducerea criminalităţii, Băsescu a spus: "Dacă Monica Macovei, ca europarlamentar, pune sub semnul întebării obligativitatea respectării drepturilor omului, a rămas procuror comunist".

Etichete: Daniel Morar, DNA, interceptări, Laura Codruţa Kovesi, Traian Băsescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE