Tânăr "bătut" în Cişmigiu pentru că a vrut un nou telefon mobil



Un tânăr a reclamat la Poliţie că a fost bătut în parcul Cişmigiu de un necunoscut care i-a furat şi telefonul mobil. Înscenarea propriei agresiuni l-a ajutat apoi să primească de la operatorul de telefonie mobilă un nou telefon. Bărbatul trebuie să dea acum explicaţii la Poliţie. 

Tanar "batut" in Cismigiu pentru a face rost de un nou telefon mobil
Tânăr "bătut" în Cişmigiu pentru a face rost de un nou telefon mobil

Tânărul de 23 de ani este acuzat că a indus în eroare organele judiciare şi o companie de telefonie mobilă, declarând în fals că a fost victima unei tâlhării, în scopul de a obţine despăgubiri de la o societate de asigurări, informează Poliţia Capitalei. 

În fapt, la finalul lunii august, tânărul a reclamat poliţiştilor că în timp ce se afla singur, pe o bancă din parcul Cişmigiu şi vorbea la telefonul mobil, ar fi fost lovit din spate de un tânăr necunoscut. În urma agresiunii, presupusa victimă ar fi scăpat telefonul pe alee, după care atacatorul ar fi luat telefonul mobil de jos şi ar fi fugit.

În urma cercetărilor derulate în acest caz, poliţiştii bucureşteni au reuşit să stabilească faptul că telefonul nu ar fi fost sustras în urma unei tâlhării, ci ar fi fost uitat de către prietena presupusei victime pe o bancă din Parcul Cişmigiu.

Prejudiciul cauzat prin înlocuirea telefonului mobil reclamat ca fiind sustras a fost recuperat, iar poliţiştii bucureşteni îl cercetează acum pe bărbat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals în declaraţii şi înşelăciune.

Etichete: Sectorul 5, telefon mobil

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE